1. Respiraţia înaltă sau claviculară. Se realizează prin ridicarea uşoară a umerilor şi contrarea abdomenului. În cadrul acestui tip de respiraţie se întrebuinţează numai partea superioară a plămânilor şi în consecinţă, aerul pătrunde într-o cantitate foarte limitată. Respiraţia claviculară este considerată forma cea mai ineficientă de respiraţie, deoarece solicită un consum foarte mare de energie, cu un profit minimal. 2. Respiraţia mijlocie sau costală.Este o respiraţie ceva mai puţin defectuoasă decât cea descrisă anterior, ea fiind însă net inferioară respiraţiei abdominale şi celei complete. În cadrul acestui tip de respiraţie, aerul e dirijat în special spre zonele mijlocii ale plămânilor. În cadrul respiraţiei mijlocii, diafragma se ridică, abdomenul se contractă, coastele se depărtează uşor, dilatând cutia toracică. Acest tip de respiraţie se întâlneşte la numeroşi sportivi.
3. Respiraţia abdominală sau diafragmatică. Acest tip de respiraţie este mai eficient decât cele descrise anterior. Se realizează prin coborârea diafragmei şi umflarea abdomenului. În felul acesta, aerul pătrunde în zonele inferioare ale plămânilor.
Se expiră lent, contractând uşor abdomenul. Apoi se inspiră lent pe nas, coborând diafragma şi împingând abdomenul în afară. La expiraţie, abdomenul se retrage şi diafragma urcă. Toracele rămâne nemişcat. Respiraţia abdominală permite absorbţia unei mai mari cantităţi de aer, nici în acest caz plămânii nu se umplu integral cu aer, aşa cum se întâmplă în respiraţia completă.
4.Respiraţia completă.Este cel mai eficient tip de respiraţie, asigurând organismului o cantitate sporită de oxigen. În tipul acesta, aerul pătrunde în toate zonele plămânilor. Respiraţia completă îmbină cele trei tipuri de respiraţie, solicitând întregul aparat respirator şi musculatura respiratorie în totalitate; cu o cheltuială minimă de energie, se produce un efect considerabil asupra organismului. Respiraţia completă se realizează prin coborârea diafragmei concomitent cu împingerea abdomenului spre înainte, depărtarea coastelor şi ridicare umerilor. Respiraţia completă contribuie la o mai bună funcţionare a sistemului nervos şi implicit a proceselor psihic
How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter
!-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!
În cazul unei respiraţii complete expiraţia se înfăptuieşte datorită: forţelor elastice care se nasc cu ocazia dilatării plămînilor şi alungirii căilor respiratorii inferioare; forţelor elastice care apar cu ocazia răsucirii coastelor; contractării muşchilor expiratori, care trag coastele în jos contractării muşchilor peretelui abdominal, care împing în sus organele interne şi diafragma.
În afara respiraţiei complete se observă deseori o respiraţie costală (predomină mişcările coastelor) şi respiraţia abdominală (mişcarea diafragmei). Mişcările respiratorii sunt forţe complexe, variate şi depind de poziţia şi mişcările corpului. Distingem muşchii inspiratori, care măresc volumul cavităţii toracice, şi muşchii expiratori, care micşorează acest volum. Atât printre cei dintâi cât şi printre cei din urmă există muşchi de bază şi muşchi auxiliari.
Dintre muşchii inspiratori fac parte: 1) diafragmul, 2) muşchii intercostali, 3) muşchii elevatori ai coastelor şi 4) muşchii dinţaţi posteriori (superiori şi inferiori). Când se contractă partea musculară a diafragmei, cupola ei, împreună cu centrul tendinos, se lasă în jos mărind dimensiunea verticală a cuştii toracice.