În totalitatea lor normele juridice care compun dreptul internaţional public pot fi ordonate şi sistematizate după criterii ştiinţifice în raport de domeniile care cad sub incidenţa reglementărilor internaţionale, de instituţiile juridice de drept internaţional, ca şi de ramurile ce se pot constitui în cadrul dreptului internaţional.
1) Împărţirea pe domenii este prima care s-a conturat în procesul de evoluţie a dreptului internaţional.
Hugo Grotius împărţea dreptul internaţional în două mari părţi;
a) dreptul păcii.Acesta cuprindea normele aplicabile în relaţiile paşnice dintre state şi în cadrul căruia materia era ordonată pe ramurile tradiţionale ale dreptului civil intern: persoane, bunuri, contracte, etc.;
b) dreptul războiului, în care se include şi dreptul neutralităţii.Dreptul internaţional clasic era cu preponderenţă un drept al războiului;
Interzicerea războiului de agresiune în relaţiile internaţionale, ca şi evoluţia rapidă, în ultimele decenii, a unor variate domenii ale colaborării internaţionale, a determinat ca împărţirea dreptului internaţional în cele două mari domenii să devină în mare parte caducă, ea nemaigăsindu-şi justificarea.
Dar, dacă dreptul la război (jus ad bellum) a fost abolit, jus in bello (dreptul aplicabil în conflictele armate), care reglementează atât modul de ducere a războiului, cât şi regulile de drept umanitar referitoare la protecţia victimelor conflictelor armate, cunoaşte astăzi o puternică afirmare în scopul limitării războiului şi a proporţiilor daunelor produse de acesta.
Această împărţire se mai poate, însă, constata şi astăzi în unele tratate de drept internaţional.
2) Împărţirea pe ramuri a dreptului internaţional s-a impus în cadrul codificării de după al doilea război mondial.
Ea are la bază sistematizarea dreptului după ramurile principale ale acestuia, conturate în cadrul ansamblului de norme aplicabile conform direcţiilor de preocupare ale societăţii contemporane şi spacificului instituţiilor de drept internaţional.
Până în prezent, nu s-a conturat un consens asupra ramurilor dreptului internaţional.Se pot, însă, enumera câteva dintre acestea:
-Dreptul tratatelor;
-Dreptul protecţiei omului;
-Dreptul diplomatic şi consular;
-Dreptul mării;
-Dreptul fluvial;
-Dreptul aerian;
-Dreptul spaţial;
-Dreptul organizaţiilor internaţionale;
-Dreptul conflictelor armate, în care intră şi dreptul umanitar;
-Dreptul internaţional penal;
Problema sistematizării dreptului internaţional public este departe de a fi soluţionată.Ramurilor deja conturate li se pot adăuga altele noi, cum sunt:
-Dreptul mediului;
-Dreptul dezvoltării;
-Dreptul economic etc.
Problema sistematizării fiind foarte controversată, tratatele şi manualele de drept de la noi îşi organizează expunerea şi aplicarea normelor de drept internaţional pe baza instituţiilor sale fundamentale.