După ce China(chn) avuse nevoie de bani pentru a plăti o contribuţie Japoniei, Rusia a căutat să-şi impună influenţa aici.. Chn a primit banii ceruţi la 6.07.1895 şi se obliga să nu permită un control străin asupra finanţelor, dacă în acest control nu va participa Rusia. La sf 1895 la iniţiativa lui Vitte a fost creată banca Ruso-Chineză. A urmat ca Vitte să pornească procesul de corupere a miniştrilor chinezi p/u a primi concesii asupra căilor ferate din Manciuria. Cea mai puternică opoziţie în acest plan o juca SUA. Aceştia doreau să lege prin cale ferată Manciuria de centrul şi sudul chn, ceia ce le permitea să aducă produsele lor aici. Acest plan nu plăcea Rusiei, ea dorea izolarea Manciuria de capitalul străin şi s-o lege economic de magistrală Siberiană. p/u a avea mai mult succes convorbirile ruso-chineze au fost duse la Petersburg unde miniştrii chinezi ,, au fost bine mituiţi’’. Ca rezultat a fost semnat acordul de la Moscova la 3.06.1896 unde se prevedea o alianţă defensivă faţă de Japonia (în caz de atac asupra chn, Coreei sau Rusiei trebuiau să se ajute militar), iar pentru a avea o poziţie mai favorabilă(dpdv militar) chn permitea construcţia căii ferate spre Vladivostok prin Manciuria. Germania căuta să-şi instaleze o bază militară în Orientul înepărtat, astfel a fost aleasă localitatea Kiao-Ciao(malul de sud al Shandun-ului). A urmat o întrevedere între Wilhelm II şi Nicolae II unde s-a stabilit că Rusia nu pretinde la regiunea dată. În septembrie Rusia şi chn au fost anunţate că această regiune va servi ca parcare pentru vasele germane. După ce câţiva misionari germani au fost asasinaţi, Germania anunţă Rusia că intenţionează să ocupe Kiao-Ciao pentru a-şi apăra misionarii. Rusia p/u început nu avuse pretenţii însă la 9 noiembrie ruşii î-şi schimbă părerea. Totuşi s-a ajuns la un compromis. Germania îşi păstra Kiao-Cioa, iar Rusia prelua Port-Artur-ul. La 6.03.1898 a fost semnat un acord germano-chinez unde regiunea Kiao-Ciao a fost cedată Germaniei pe 99 de ani. Germania mai primea dreptul de a construi 2 căi ferate în Shandun dar şi privilegii de tip economic ceia ce însemna că Shandunul se transforma în sferă de influenţă Germană. În 1898 Rusia arenda Port-Artur-ul şi peninsula Liao Dun, la fel se permitea şi construcţia căii ferate Port-Artur – Harbin. Diplomaţia engleză a reuşit să obţină de la chn mărirea drepturilor vaselor britanice pe râurile chineze şi-n special pe Yangtze (ianţzî). La sf 1898 Germania şi Anglia şi-au recunoscut reciproc zonele de influenţă în chn.

Anglia rămânea nemulţumită de poziţia Rusiei, ei susţineau că prin Port-Artur, ruşii pot ocupa Beijingul după care să se extindă mai departe. Totuşi după ce Anglia era certată cu Germania, Franţa şi Rusia ea era impusă să se apropie fie de Germania fie de grupul franco-rus. Deoarece nu se vedea un mare pericol în Franţa, Anglia s-a decis să îmbunătăţească relaţiile cu Rusia p/u a-şi continua politica colonială. Anglia propunea împărţirea chn şi Imperiului Otoman. În chn Rusia trebuia să primească o regiune din partea de Nord a Yidului Chinez, o regiune ce se întindea până la valea Huanhe. Englezii primeau bazinul Yangtze. În Imperiul Otoman Rusia primea nordul Asiei Mici, mai primea Nordul Mesopotamiei şi strâmtorile. Anglia primea sudul Mesopotamiei, Egiptul şi Avaria. Rusia nu acceptase propunerea şi ca urmare englezii ocupă Văi-Hăi-Văi-ul(şi aşa regiune este!)(nordul malului Shandunului în apropierea Beijingului ) p/u a menţinepoziţia Rusiei din Port-Artur. Anglia mai obţinuse permisiunea prelungirea căii ferate din Shanhaiguan până-n Manciuria. După aceasta Rusia a fost de acord să reînceapă negocierile. În aprilie 1899Anglia se obliga să nu insiste asupra concesiilor la nord de Zidul Chinez, iar Rusia în bazinul Yangtze. La sf anilor 90 Anglia deţinea controlul în valea Yangtze, Rusia în Manciuria şi câteva regiuni din nordul chn, Germania – Shandunul, Franţa Iuani-ul iar Japonia avea influenţă în Coreea. În timpul răscoalelor boxerilor, Anglia propunea Japoniei să înăbuşe răscoaladin Beijing, astfel obţinea implicarea Japoniei şi menţinerea Rusiei. Totuşi s-a ajuns să se facă o armată comună p/u înăbuşirea răscoalei. Rusia căuta să primească privelegii exclusive asupra întregului nord al chn în schimbul evacuării Manciuriei. Se făcuse şi-un proiect: se restabilea aici conducereqa chineză, trupele ruse rămâneau doar până la finisarea construcţiei căii ferate, iar apoi numărul ostaşilor chinezi trebuia stabilit printr-o înţelegere ruso-chineză. În nordul chn trebuiau acordate concesii doar cu acordul Rusiei. După ce Anglia aflase de acest caz, ea încerca să impună Germania să semneze un acord împotriva Rusiei. În caz contrar ea ameninţa că se va alia nu numai cu Rusia ci şi cu Franţa. Anglia îşi dorea o alianţă militară cu Germania împotriva Rusiei, iar Germania conştientizând faptul că un război anglo-rus e uşor de provocat, a cerut o alianţă la care să se alăture şi Austruo-Ungaria ca şi englezii să fie obligaţi să lupte în caz de un război austro-germano-rus. Anglia refuza propunerea. Poziţiile Rusiei în nordul Chinei se întăreau şi de acest fapt era nemulţumită Anglia, Japonia şi Sua. Japonia dorind Coreea şi Manciuria era gata să între în război, însă se temea de un posibil ajutor al Germaniei sau Franţei p/u Rusia, dar nici situaţia financiară nu-i permitea acest lucru. Ea dorea să înceapă un război cu Rusia, până aceştia şi-ar fi finisat construcţia căii ferate de aici, de aceia japonezii au apelat la ajutorul englez. Anglia nu a fost de acord să semneze vre-o alianţă neavând încă încredere în Japonia dar îi era şi frică să nu fie implicată într-un război nefavorabil. Germania dorea implicarea Rusiei într-un război în orientul îndepărtat. Pe de o parte promitea Rusiei să-i asigure frontul hotarului European, iar pe de altă parte, promitea neutralitatea Japoniei, în caz de un război ruso-nipon. În caz că Rusia ar fi implicată într-un război cu Japonia, atunci Germania avea liber pentru acţiuni împotriva Franţei. După ce din nou Anglia refuza o alianţă cu Japonia împotriva Rusiei, Japonia a mers la convorbiri cu Rusia, ruşii erau gata să permită intereselor politice şi economice în Coreea, însă scopul Japoniei era de a influenţa Anglia. După acele tratative Anglia a fost de acord să înceapă negocierile, iar la 30.01.1902 a fost semnată o alianţă anglo-niponă. Acordul Prevedea: implicarea-n chn şi Coreea p/u apărarea intereselor. Se preconiza neutralitatea în caz de război p/u interesele din chn şi Coreea, în caz că acest război s-ar duce împotriva a mai mult de 1 duşman atunci părţile trebuie să se ajute militar. În august 1902 Japonia propune Rusiei să recunoască protectoratul nipon în Coreea în schimbul liberii acţiuni pe calea ferată din Manciuria, Rusia a respins categoric propunerea. După ce Anglia vedea în Germania un pericol şi după ce la tron urcă Eduard VII (care era p/u o apropiere cu Rusia), diplomaţia engleză căuta din nou să încheie un acord cu Rusia. Britanicii erau de acord cu interesele ruse în chn, dar cerea deschiderea pieţelor de acolo şi p/u produsele străine. Anglia cerea refuzul relaţiilor existente cu Afganistanul, recunoaşterea Tibetului şi recunoaşterea sudului Persiei ca zonă de influenţă britanică. Nordul Persiei revenea Rusiei. Aceştia n-au fost de acord dar au continuat negocierile. Tratativele s-au încheiat în 1904 la începerea războiului ruso-nipon. După o serie de neînţelegeri asupra Coreei şi Manciuriei la 6.02.1904 Japonia atacă flota rusă din Port-Artur. Japonia primea ajutorul englez şi american, iar Rusia cel francez, germanii î-şi menţineau neutralitatea. Deşi aveau o armată mai numeroasă, ruşii pierdeau luptă după lupta, iar apoi în 1905 în Rusia izbucneşte o mişcare revoluţionară. După acesta, Rusia a ales varianta negocierilor de pace, pentru a se putea concentra pe problemele de politică internă. Astfel se semna tratatului de la Portsmouth pe 5 septembrie 1905. Rusia ceda jumătatea sudică a insula Sahalin Japoniei, de asemenea a cedat drepturile de închiriere pe 25 de ani a bazei navale Port Arthur şi a peninsulei pe care se afla aceasta. Rusia a fost de asemenea de acord să evacueze Manciuria şi să recunoască Peninsula Coreea ca parte a sferei de influenţă a Japonia.