În urma revoluţiei burghez-democratice din februarie 1917 are loc răsturnarea autocraţiei şi se instaurează guvernul provizoriu condus de Kerenski. Această revoltă a fost o tentativă de reformare democratică a Rusiei însă a fost destul de fragilă din cauza războiului. Drept consecinţe ale acesteia a fost scoaterea Rusiei din război şi promulgate decretele despre pace, care prevedea că Rusia iese din război pentru a salva revoluţia şi decretul despre pământ care prevedea predarea proprietăţilor moşierilor în mâinile ţăranilor ceea ce a avut un ecou major în SE Europei. De asemenea este prevăzut dreptul popoarelor la autodeterminare pentru toate naţionalităţile din Imperiu însă în realitate s-a respectat doar în cazul Finlandei şi a Poloniei. În urma retragerii Rusiei cade frontul rus şi se începe ofensiva generală germană în zonă. Armata Roşie nu rezistă şi Basarabia, Ucraina şi Balticii sunt ocupaţi de germani. Germania a stimulat apariţia noilor state aici. La 3 martie 1918 este încheiată pacea de la Brest-Litovsk o pace ruşinoasă pentru ruşi în urma căreia ei pierd teritorii până la Smolensk. Aliaţii întruniţi la Paris urmau să decidă dacă RU trebuie sau nu admisă la conferinţă. În ianuarie 1919 se decide că RU nu va participa la Conferinţă decât atunci când va fi creat un guvern reprezentativ rus. Scopurile Aliaţilor în problema rusă erau: 1. anihilarea bolşevismului, de esenţă provocatoare la adresa umanităţii, a) pericolul asupra valorilor umanităţii (proprietatea statului împotriva cele private, absenţa claselor), b) scindarea lumii pe principii ideologice. 2. readucerea RU în echilibrul european, a) impunerea RU să se înroarcă în circuitul economic european şi mondial, b) pentru securitate. 3. anihilarea extinderii influenţei germane asupra teritoriilor fostului imperiu. Decizia aliaţilor a fost influenţată de 3 factori – naţionalităţile non-ruse, centrul Rusiei şi Rusia Sovietică, forţele naţionaliste contra celor revoluţionare. În Rusia au exista cîteva guverne independente – la Omsk, Ekaterinburg, cel mai important fiind cel al lui Kolciak, pornit din Siberia. La conferinţa de la Paris s-au urmărit două linii – linia dură susţinută de Clemenceau, Churchill, şi cea moale susţinută de Foch, Wilson şi George. Argumentele liniei Wilson/George/Foch erau că politica de intervenţie nu viza RU ci bolşevismul ca pericol mondial. Ceea ce doreau de fapt FR era restabilirea proprietăţilor şi împrumuturilor precum şi imperioasa necesitate de a contracara influenţa germaniei. Totuşi politica franceză era destul de contradictorie, pe de o parte a susţinut forţele ţariste pentru o Rusie unică şi indivizibilă, pe de alta a susţinut noile state create, Polonia şi România, în lupta anti-sovietică. Traduse prin „cordon sanitar” aceste state protejau vestul de bolşevism. Îniţial în dezbaterile problemei ruse s-au impus anglo-americanii în primul rând din raţionamente militare deoarece nu se dispunea de forţe suficiente pentru a învinge RU sovietică. Aprecierea situaţie reale din Rusia a fost făcută în raportul din 16 ianuarie 1919 al lui Lloyd george cu privire la problema rusă. Soluţia care se impunea era semnarea unui armistiţiu general în RU şi adunarea tuturor guvernelor ruse la Paris. La 22 ianurie 1919 Wilson a citit în Consiliul celor 10 „Declaraţia către Grupările Politice Ruse”. Esenţa acesteia era că aliaţii invitau grupările ce deţineau putere politică şi control militar în RU europeană şi Siberia să trimită reprezentanţi pe insula Prinkipo din Marea Mediterană. Conferinţa însă nu a avut loc. Versiunea oficială a fost că opinia publică nu admite o astfel de conferinţă însă în realitate la 15 februarie 1919 Churchill a propus crearea unui organ special: Consiliul Aliat pentru Afacerile Ruse cu scopul răsturnării regimului bolşevic. Susţinut de Clemenceau, Churchill spunea că: „Unica soluţie posibilă în problema rusă este blocada şi intervenţia militară.” A fost propus planul Foch ce prevedea susţinerea guvernelor naţionaliste ruse, intervenţia armatelor aliate şi implicarea statelor în RU sovietică. Poloniei i-a plăcut planul însă România l-a refuzat. Drept consecinţe a planului Foch au fost îngheţarea tuturor problemelor de desrtămare a Imperiului Rus – Basarabia şi Balticii nu mai recunoşteau noua situaţie şi admiterea RU laconferinţa de pace. Se constituie La Conference Politique Russe – un fel de avocat rus neoficial, care îi includea pe prinţul Lvov, Sazonov şi Maklakov. La 9 martie 1919 se declară oficial „Memoriul Maklakov” care prevedea că toate problemele ce priveau teritoriile fostului Imperiu Rus în limitele frontierelor de la 1914, cu excepţia Poloniei şi Finlandei nu puteau fi rezolvate fără acordul poporului rus. S-a propus crearea unui guvern provizoriu pentru naţiunile interesate în această problemă. RU urma să negocieze personal aceste complicaţii. Conferinţa a îngheţat rezolvarea chestiunilor ruse. Către aprilie 1919 ofensiva lui Kolciak a făcut posibilă căderea bolşevismului. Aliaţii pregăteau recunoaşterea guvernului Kolciak, Maklakov fiind ambasadorul acestui guver. La 26 mai 1919 are loc senmnarea unui Acord între Puterile Aliate şi Kolciak. Recunoaşterea guvernului lui Kolciak urma să aibă loc doar cu condiţia recunoaşterii independenţei Poloniei şi Finlandei. Problema Estoniei, Letoniei, Kaukazului şi regiunii Transcaspice urmează a fi soluţionate în consultarea şi colaborare cu Liga Naţiunilor. În problema basarabeană, Kolciak va recunoaşte dreptul Conferinţei de Pace de la Paris de a hotărâ soarta părţilor româneşti ale Basarabiei. La 12 iunie 1919are loc recunoaşterea de facto a guvernului Kolciak, dar nu rezolvă marile probleme fără o adunare reprezentativă. Din vara până în toamna anului 1919 lucrurile s-au schimbat pe frontul rus, Aliaţii s-au schimbat şi ei. Conţienţi că sovieticii câştigă au rupt imediat teritoriile cerând independenţă. Germania refuză să colaboreze pentru blocarea Rusiei. Franţa colaborează din necesităţi economice, apoi intervin Italia şi Marea Britanie. În anii 1920-1921 are loc războiul ruso-polon. Prin tratatul de la Riga – polonezii preiau Vilnusul apoi jumătate din Ucraina. Aliaţii au rezolvat singuri problemele.
Existau 2 pozitii puternice referitor la prob rusa. Este vb despre o pozitie a lui Clemanceau si a lui Wilson. In cazul lui clemanceau acesta avea o pozitie unica si clara, el dorea lichidarea bolsevicilor. Wilson propunea ca poporul rus sa hotarasca singur ce conducere isi dorea. El era gata sa priveasca sovetele ca conducere a rusiei. Situatia era distul de dificila deoarece nu se stie exact situatia din Rusia, ea se afla intr-o situatie critica, era haos si foamete iar bolsevicii nu au putut fi dati jos de alte miscari interne deoarece taranii au inceput sa treaca de partea bolsevicilor cu atit mai mult miscarea antibolsevicadin Ucraina luase sfirsit. Ca urmare au fost propuse citeva politici pt a rezolva situatia din Rusia. Prima: politica agresiva; unde bolsevicii promovau un curent periculos, astfel trebuiau indreptata o armata de 1 milion de ostasi impotriva acestui curent. A doua: se propunea o polotica de izolare ce ar fi dus la nimicirea poporului rus. Rusia era sa se aptina de la pretentiile in Lituania, Polonia, Finlanda atunci se considera ca era bine sa se cheme toate gruparile la Conferinta de Pace de la Paris. La planul FR de a organiza o blocada rusa SUA a refuzat, cu atit mai mult acestea nu erau deacord ssa transmita trupe contra Rusiei. SUA era pt sustinerea RUS sau neimplicarea aici, ea era deacord sa se intilneasca cu toate gruparile ruse inafara Parisului, spre ex.regiunea Marii Negre. La propunerea lui Soninno SUA a afirmat ca bolsevicii prezinta un pericol insa nu sunt deacord sa transmita trupe in RU. La 22 ianuarie Wilson vine cu proiectul in care chiama toate gruparile ruse sa se intilneasca, in cele din urma proiectul esuiaza. Ca urmare a incapacitatii de a rezolva criza pe cale diplomatica SUA a fost deacord cu pozitia FR de a trimite trupe in RU, propunerea a fost sustinuta de MB dar si de statele din apropierea RU.