Cercetarea la faţa locului prezintă o serie de trăsături caracteristice care o diferenţiază şi o particularizează de celelalte activităţi desfăşurate de organele de urmărire penală. Aceasta este o activitate iniţială, în sensul ce de câte ori natura faptei săvârşite impune efectuarea de constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, descoperirii şi fixării urmelor acesteia stabilirii poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă, ori a împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea, cercetarea la faţa locului precede în timp toate celelalte activităţi. Infracţiuni ca: omor, distrugere, tâlhărie sau furt, accidente de circulaţie, catastrofe aeriene, feroviare sau fluviale, accidente grave de muncă şi altele sunt fapte a căror soluţionare este de neconceput fără cercetarea la faţa locului.
Cercetarea la faţa locului nu este numai un simplu act iniţial de urmărire penală, ci o activitate cu caracter imediat. Urgenţa efectuării cercetării la faţa locului este cerută, în primul rând, de faptul că orice întârziere duce la modificarea „ambianţei”locului faptei, la pierderea sau distrugerea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă, cu urmări dintre cele mai dăunătoare pentru desfăşurarea ulterioară a cercetărilor în cauză.
Cercetarea la faţa locului este om activitate obligatorie, deoarece perceperea nemijlocită a situaţiei de la locul faptei nu poate fi înlocuită prin nici o altă activitate. Ascultarea martorilor, a persoanei vătămate ori a învinuiţilor (inculpaţilor), efectuarea reconstituirii sau orice altă activitate de urmărire penală pot oferi celui ce instrumentează cauza o imagine mai mult sau mai puţin precisă despre situaţia de la faţa locului, însă nu în măsura în care o realizează perceperea acesteia.
Cercetarea la faţa locului este o activitate care, de regulă, nu se poate repeta. Efectuarea necorespunzătoare a acestei activităţi, minusurile în materializarea rezultatelor obţinute nu mai pot fi înlăturate. Odată efectuată cercetarea la faţa locului, aceasta suferă modificări, fiind puţin probabil ca la repetarea ei să se obţină rezultatele scontate. Totuşi, în anumite situaţii şi în mod cu totul excepţional cercetarea la faţa locului poate fi repetată.
Astfel de situaţii de excepţie pot apărea în următoarele cazuri:
─ cercetarea iniţială s-a desfăşurat în condiţii atmosferice şi de vizibilitate improprii;
─ nu a fost cunoscută întreaga întindere a locului faptei şi acesta nu a putut fi corect delimitat;
─ nu au fost cunoscute toate porţiunile de teren şi itinerariile ce intră în noţiunea de loc„loc al faptei”, examinarea impunându-se pentru descoperirea şi în aceste locuri a urmelor şi mijloacelor materiale de probă.
Faptul că cercetarea la faţa locului este, în principiu, o activitate irepetabilă, obligă organele de urmărire penală să acorde cea mai mare atenţie pregătirii şi desfăşurării ei, să o considere „partea cea mai importantă a instrumentării cauzei penale”.