Politica de putere reprezintă o expresie familiară pentru politica internaţională. Politica de putere are meritul de a se referi la un adevărat esenţial al relaţiilor internaţionale. Printre valenţele ei, „politica de putere” sugerează mai întâi relaţia dintre puterile independente .Ea implica 2 condiţii: 1.Există unităţi politice independente ce nu recunosc o forţă politică superioară, reclamând a fi „suverane”, 2.Există relaţii continue şi organizate între ele. Acesta este sistemul modern de state. Avem unităţi independente, pe care le numim state, naţiuni, ţări sau puteri, şi avem un sistem foarte organizat de relaţii continue între ele,politice şi economice,diplomatice şi comerciale, de pace şi război. Politica de putere în sensul politicii internaționale apare când Creștinătatea medievală se dezvoltă şi apare statul suveran modern. În sistemul de state modern, sensul unităţii s-a rarefiat deoarece o multitudine de puteri ş-au dezvoltat independenţa una față de cealaltă,şi acceptarea standardelor morale e slăbită de puternicele conflicte doctrinale în interiorul Europei şi de expansiunea sistemului de state dincolo de Europa. În viziune lui M. Wright, forța ce generează o putere este compusă din numerotare elemente. Componentele ei de bază sunt dimensiunea populației,poziția strategică şi întinderea geografică,resursele economice şi producția industrială. Acestora trebuie sa li se adauge elemente mai puțin tangibile ca eficienta administrativă şi financiară posibilitățile educaţionale ţi tehnologice , si deasupra tuturor coeziunea morala. Puterile care au decăzut din trecutele măreţii ca Marea Britanie sau Franţa, sau care nu au atins nivelul acestora, ca India ,dau importantă valorii maturităţii politice ţi conducerii morale,deşi aceste fraze au ,mai degrabă, importanță în interiorul propriilor lor frontiere decât în exterior. În vremuri de linişte internațională, aceste elemente imponderabile pot avea o mare influență. Cu toate acestea, aţa cum in politica internă influența nu este guvernare, la fel în politica internaţională aceeași influienţă nu reprezintă puterea .Dar, în ultima instanță ,forţa concretă este cea care rezolvă,marele probleme internaţionale. În concluzie-noţiunea „politica de putere”, în înţelesul uzual al termenului,înseamnă nu doar relaţii între puteri independente, ci ceva mult mai sinistru. Din germană, politica de putere înseamnă politica forţei-conducerea relaţiilor internaţionale prin forţă sau ameninţarea cu forţa, fără a lua în considerare dreptatea şi justiţia. Ca orice conservator, Martin Wight , crede într-o ordine naturală a lucrurilor. Sistemul de state ar trebui să fie o lume ierarhizată ca cea a filozofiei greceşti,în care statele comparate cu zeităţile Olimpului îşi ocupă locurile lor fireşti. Alianţele naturale sunt expresia ordinii naturale şi ierarhizate, ordine orizontală. Simţul compromisului şi al măsurii, specific conservator,îl determină pe Wight să defineascăo mare putere matură ca o putere care-şi cunoaşte limitele