Cercetarea urmelor de incendiu se face în condiţii deosebite faţă de restul cercetării urmelor infracţiunii, datorită naturii foarte variate a cauzelor care pot determina aprinderea, precum şi datorită acţiunii specifice a focului care în timp ce îşi formează urmele le şi distruge în parte, prin consumarea suportului acestora. Un alt proces de distrugere a urmelor incendiului are loc în cadrul acţiunii de stingere a focului, pentru care motiv, cercetarea urmelor trebuie să înceapă cât mai rapid şi în strânsă colaborare cu organele de pompieri.m Focul poate înceta singur sau poate fi stins înainte de a fi distrus prea mult locul incendiului, sau poate să ardă în întregime acest loc, cu toate intervenţiile de stingere. Şi într-un caz şi în celălalt, lucrările de curăţire sau de înlăturare a dărâmăturilor şi a obiectelor arse nu pot începe înainte de terminarea cercetărilor. Numai victimele în viaţă ale incendiului vor fi ridicate în vederea acordării ajutoarelor medicale.
How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter
!-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!