1. Dupa subiectul consumului :
• consum privat – o persoana, o familie, o asociatie
• consum public

2. Dupa obiectul consumului :
• consum material – bunuri materiale de satisfactie
• consum nematerial – servicii
Consumul material poate fi :
– consum de produse alimentare
– consum de produse nealimentare

3. Dupa durata consumului :
• consum propriu-zis – de folosinta curenta
• consum de bunuri de folosinta indelungata

4. Dupa modul de procurare a bunurilor :
• consum de bunuri marfare
• autoconsum

Consumul personal constituie o componenta principala a calitatii vietii, a nivelului de trai. Volumul, structura, calitatea si dinamica consumului personal reliefeaza gradul de satisfacere a multiplelor trebuinte fiziologice, spirituale si sociale ale populatiei.
Indicatorul care reflecta nivelul mediu al consumului de bunuri materiale si servicii este consumul pe locuitor. Acesta se determina prin raportarea consumului total, pe grupe de produse si produse principale, dintr-o anumita perioada, la numarul mediu al populatiei unei tari.
Marimea consumului de bunuri materiale si servicii pe individ, sociogrupuri si pe totalul populatiei se exprima prin costul vietii. Nivelul costului vietii depinde de marimea cheltuielilor curente efectuate intr-un an, pentru procurarea de bunuri alimentare, nealimentare si servicii necesare consumului populatiei.
Marimea cheltuielilor curente depinde de :
• cantitatile de bunuri materiale si servicii achizitionate (q)
• nivelul preturilor si tarifelor practicate pentru aceste bunuri economice (p)

Evolutia costului vietii se exprima prin indicele costului vietii (ICW), care evidentiaza modificarea medie a preturilor bunurilor materiale si tarifelor la serviciile utilizate de populatie :
ICW = q1 x p0

Daca indicele costului vietii este in scadere, creste nivelul de trai, iar daca indicele costului vietii este in crestere, nivelul de trai scade.
Pentru cunoasterea costului vietii, a puterii de cumparare si a nivelului de trai se utilizeaza bugetele de familie. Bugetul de familie reprezinta un sistem de evidenta prin care se inregistreaza sistematic si cronologic (pe un an) veniturile dupa natura lor (din munca, din surse bugetare), iar cheltuielile de consum dupa destinatia lor : hrana, imbracaminte, locuinta.
Astfel, structura cheltuielilor pentru consumul personal in S.U.A., in anul 1989, era:
19,6% – alimente si tutun
13,7% – locuinte
12,8% – sanatate
13,7% – transport
Potrivit scolii psihologice austriece, repartitia cheltuielilor pentru consum are caracter legic. Corespunzator legii distribuirii cheltuielilor, lege formulata de economistul austriac Engel, atingerea maximului de satisfactie se poate realiza numai in conditiile in care unitatile finale ale ultimelor bunuri consumate, din fiecare categorie de cheltuieli destinate consumului, sunt egale.
In evolutia consumului se remarca urmatoarele tendinte :
– scaderea ponderii cheltuielilor penru alimente;
– mentinerea relativ constanta a cheltuielilor pentru imbracaminte si confort personal;
– cresterea ponderii cheltuielilor pentru servicii, in special a celor legate de ridicarea nivelului de cultura si civilizatie.

Rata consumului (c) exprima ponderea consumului (C) in totalul veniturilor (Y).

C
c = —— x 100
Y

Marimea consumului depinde obiectiv de dimensiunile venitului si subiectiv de trebuintele indivizilor.
Legatura functionala dintre un anumit venit si cheltuielile efectuate pentru consum este denumita inclinatia pentru consum, care se manifesta sub forma unei marimi medii si a unei marimi marginale.
Inclinatia spre consum reprezinta relatia fundamentala dintre un anumit nivel al venitului, exprimat in salariu, si cheltuielile de consum la acest nivel al venitului.
Marimea cheltuielilor destinate consumului personal depinde de o serie de factori obiectivi si subiectivi.

Factorii obiectivi sunt :
a) nivelul si dinamica salariului, ale veniturilor;
b) modificarile neprevazute care afecteaza pretul diferitelor elemente de capital fix si capital circulant;
c) modificarea asteptarilor in ceea ce priveste raportul dintre cheltuielile de consum prezente si viitoare;
d) modificarea politicii fiscale antreneaza inclinatia spre consum.

Factorii subiectivi sunt :
a) dorinta oamenilor de a crea o rezerva baneasca pentru situatii neprevazute;
b) constituirea de rezerve banesti pentru asigurarea batranetii;
c) dorinta de a obtine dobanzi sau alte avantaje prin participarea la unele actiuni (proiecte de afaceri);
d) instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viata;
e) senzatia de independenta si de libertate de miscare pe seama existentei unei sume banesti mari economisite;
f) dorinta de a lasa avere mostenitorilor;
g) manifestarea la unele persoane a zgarceniei, concretizata in diminuarea cheltuielilor de consum curent.

Factorii subiectivi, care incita indivizii si puterea publica centrala si locala sa nu consume o parte din venit, genereaza economiile pozitive. O serie din acesti factori subiectivi genereaza insa si aparitia unor economii negative (economiile banesti pentru batranete, ajutoarele de somaj).
Dupa J.M. Keynes, relatia dintre venit si consum se afla sub incidentele legii psihologice fundamentale, potrivit careia, o data cu cresterea sau reducerea venitului, oamenii inclina sa-si mareasca sau sa-si diminueze consumul, dar intr-o proportie mai redusa.
La o crestere a venitului (ΔY) are loc si o sporire a consumului (ΔC), cresterea venitului fiind mai mare decat cresterea consumului :
ΔY > ΔC
Legatura functionala dintre cresterea venitului si cresterea cheltuielilor pentru consum este relevata de inclinatia marginala spre consum (c’). Aceasta exprima raportul dintre cresterea consumului si cresterea cu o unitate a venitului :

c’ = ΔC / ΔY

Inclinatia marginala spre consum este o marime pozitiva, dar subunitara :

0 < c’ < 1

In conditii normale, inclinatia marginala spre consum nu poate lua valoarea 0 si nici valoarea 1.