Piaţă de mărfuri: Bursele sunt locuri de concentrare a cererii şi ofertei pentru mărfuri, precum şi pentru diferitele tipuri de hârtii de valoare. Dacă la începutul lor, pieţele bursiere erau organizate pentru tranzacţionarea în egală măsură a mărfurilor şi valorilor, ulterior s-a produs o separare între cele două categorii de burse.
Bursele sunt centre ale vieţii comerciale, pieţe unde se tranzacţionează mărfuri, titluri pe mărfuri, active monetare şi financiare, care au anumite caracteristici:
– sunt generice; se individualizează prin măsurare, numărare sau cântărire
– sunt fungibile; pot fi înlocuite unele prin altele
– au caracter standardizabil; marfa poate fi împărţită pe loturi omogene
– sunt depozitabile; permit executarea obligaţiilor contractuale la o anumită perioadă de la încheierea tranzacţiei
– au un grad redus de prelucrare; menţinerea caracterului de produs de masă, nediferenţiat, omogen.
Piaţă simbolică: Unul dintre principalele obiective ale organizării schimburilor în cadrul bursei îl reprezintă asigurarea operativităţii tranzacţiilor comerciale şi financiare, realizarea acestora pe o bază standardizată. Necesitatea extinderii şi intensificării schimburilor a generat o tendinţă de dematerializare a mărfurilor, de la bunuri determinate fizic trecându-se la mostre şi eşantioane reprezentative. Pe măsura consacrării de uzanţe comerciale s-a trecut de la eşantion la tipuri şi denumiri uzuale, adică la calităţi abstracte de marfă, pe baza cărora se încheie tranzacţii comerciale. Astfel bursa simplifică la maxim activitatea de tranzacţionare şi reduce negocierea la elementele sale esenţiale: sensul operaţiunii (vânzare sau cumpărare), marfa, cantitatea, preţul şi termenul de livrare.
Bursa nu mai este o piaţă originară, pe care se vând şi se cumpără mărfuri fizice, ci o piaţă derivată pe care se vând şi se cumpără titluri pe marfă. Dovada existenţei mărfurilor se face cu un document acceptat de comercianţi: recipisa (actul) de depozit pentru mărfurile aflate în antrepozite şi conosamentul pentru mărfurile încărcate pe vas. Transferul proprietăţii asupra mărfii, deci executarea obligaţiilor contractuale de livrare, se realizează prin transmiterea documentului respectiv. Bursa nu îşi asumă rolul de realizare a tranzacţiei în forma sa fizică, mişcarea mărfurilor având loc în afara acestei pieţe.
Piaţă organizată şi liberă: Bursa este o piaţă organizată în sistem de autoreglementare, în sensul că tranzacţiile se realizează conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi respectate de către toţi participanţii. Aceasta nu înseamnă administrarea pieţei, ci reglementarea ei în scopul obţinerii unui sistem ce garantează caracterul liber şi deschis al tranzacţiilor comerciale şi financiare.
Nu pot fi tranzacţionate la bursă decât mărfuri sau valori pentru care există concurenţă liberă, pentru care oferta provine de la un număr suficient de mare de ofertanţi, cererea este solvabilă şi relativ constantă, astfel încât să nu apară posibilitatea unor concentrări în scopul manipulării preţului.
Piaţă reprezentativă: Bursa este o piaţă reprezentativă în care se stabileşte preţul mărfurilor pentru care ea constituie o piaţă organizată – cotaţia bursei – element ce serveşte drept reper pentru toate tranzacţiile comerciale sau operaţiunile financiare care se desfăşoară în ţara respectivă, iar în cazul marilor burse, în întreaga lume.