Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a mentinut timp de milioane de ani, este amenintat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi: efectul de serã, încãlzirea globalã, poluarea aerului, subtierea stratului de ozon si ploile acide.
Ca rezultat al progreselor în industrie, agriculturã si tehnologie, se creeazã cantitãti tot mai mari de deseuri solide, deseuri menajere si apele reziduale polueazã mediul. Într-un mediu ecologic echilibrat, deseurile putrezesc producând materiale noi, utile: frunzele cãzute creeazã un îngrãsãmânt natural care îmbogãteste solul; excrementele animalelor sunt descompuse de insecte si organisme mai mici, eliminând din nou în aer si sol elemente importante. Dacã vrem sã trãim într-o lume sãnãtoasã, trebuie sã minimalizãm efectele reziduurilor produse de societate. Dacã reziduurilor li se pemite sã domine mediul, echilibrul natural este piedut si acest dezechilibru poate avea efecte dezastruase asupra animalelor, vegetatiei si chiar a vremii. Poluarea are diferite cauze si efecte – pe uscat, în râuri si mãri, si în atmosferã. Chiar si zgomotul este un tip de poluare care ar trebui limitat.
POLUAREA SOLULUI este forma de poluare cea mai dificil de mãsurat si de controlat. Iar solul este mai dificil de curãtat decât aerul sau apa. Uscatul este utilizat pentru depozitarea deseurilor menajere si comerciale, iar noroiul de la statia de epurare a apelor reziduale este în general depozitat pe uscat sub forma unei suspensii în apã sau în stare uscatã ori semiuscatã. Noroiul contine cantitãti importante de substante nutritive, precum azotul si fosforul. Reziduurile menajere si industriale uzuale sunt descompuse în contact cu solul. Locurile de depozitare a deseurilor trebuie administrate cu grijã pentru ca pãmântul sã nu adãposteascã boli. Multe locuri în care au fost depozitate deseuri timp de zece ani, au fost recuperate si chiar au oferit teren pentru parcuri si case.Utilizarea pe scarã largã a îngrãsãmintelor poate diminua capacitatea bacteriilor de a descompune substantele organice si de a crea substantele nutritive necesare plantelor. Pesticidele dãuneazã si ele atât bacteriilor cât si altor microorganisme utile din sol.Solurile pot fi contaminate în urma unui accident.Ex: Explozia produsã în anul 1986 la centrala Cernobâl, de lângã Kiev. În urma exploziei au fost eliberate în atmosferã substante radioactive care în cele din urmã au ajuns în sol. Particulele radioactive au fost purtate de vânt deasupra unei mari suprafete de pãmânt, incluzând partea de nord a Peninsulei Scandinave si Tara Galilor. Animalele contaminate cu substante radioactive au fost sacrificate.Existã putini poluanti naturali. Solul contine anumiti fertilizatori, cum ar fi nitratii care în timpul aratului pãsunilor sau în decursul iernilor pot iesi la suprafatã. În sol se mai gãseste si aluminiu care poate ajunge în apele curgãtoare prin diferite reactii chimice.O datã cu epurarea apei prin care aceasta devine potabilã se fac mãsurãtori chimice care lasã si ele anumite resturi în apã.
POLUAREA RÂURILOR – substantele care polueazã solul sunt adesea spãlate în pâraie si râuri, provocând poluarea apelor. Desi evacuarea deseurilor de cãtre fabrici este strict controlatã, este de ajuns un mic accident pentru ca deseurile toxice sã distrugã un râu.Poluarea apelor curgãtoare afecteazã canalele, fluviile si râurile pe cursul lor pânã la revãrsarea în mãri. Ea poate contamina si suprafetele întinse de apã, cum sunt iazurile sau lacurile artificiale.Poluarea apei curgãtoare este de obicei invizibilã deoarece agentii poluanti se dizolvã în apã. Când oamenii erau nomazi si mult mai putini ca numãr, poluarea apei era neglijabilã deoarece râurile în care ajungeau deseurile lor se curãtau de la sine.Ex: Râul Tamisa din Londra, a fost relativ curat pânã la începutul anilor 1800, pentru cã apa era drenatã în principal de la suprafatã. Se revãrsau în râu si ape reziduale, dar acestea ajungeau în puturi de decantare, de unde deseurile lichide se scurgeau iar solidele se descompuneau. Dupã introducerea toaletelor igienice, puturile de decantare n-au mai fãcut fatã la întregul lichid si apele reziduale au curs prin canale direct în râu. Râul s-a deteriorat rapid si s-au declansat epidemii de holerã si febrã tifoidã. Statia de epurare construitã cu un sistem de drenare metropolitan al apelor reziduale a rezolvat momentan problema. Cresterea populatiei si a industriei în zona Londrei a produs multã poluare în zona de maree a Tamisei încât, în 1950, râul mirosea neplãcut în lunile de varã si pestii au dispãrut. Construirea unor statii de epurare mai mari si mult mai eficiente a îmbunãtãtit calitatea apei, si în prezent Tamisa din Londra contine multe specii de pesti. Un fenomen îngrijorãtor este rãspãndirea substantelor chimice complexe în apa potabilã. Unele dintre aceste substante chimice afecteazã hormonii din corpul uman, care controleazã rata metabolismului si caracteristicile noastre sexuale. Alte poluãri ale râurilor au cauze naturale. De exemplu, râurile serpuitoare în vãi mature se pot bloca cu sol si deseuri spãlate de furtuni din regiuni muntoase. Pe mãsurã ce râul devine mâlos si stagnant, tot mai putine plante si animale supravietuiesc în apa lipsitã de oxigen.Sursa cu cel mai mare potential de poluare este agricultura, care în Anglia si Tara Galilor ocupã aproape 80% din totalul uscatului. Reziduurile netratate de la fermele zootehnice sunt împrãstiate pe terenuri si o parte îsi croiesc drum pânã la cursurile de apã. Reziduurile de animale sunt de 100 de ori mai toxice decât apele reziduale tratate rezultate din instalatiile de canalizare si, deversate în cursurile de apã, cauzeazã catastrofe ecologice majore.Ecosistemele apelor curgãtoare sunt tot mai amenintate de reziduurile care se scurg din fermele piscicole, din cauza produselor farmaceutice folosite aici pe scarã largã pentru a preveni rãspândirea bolilor.
POLUAREA MÃRILOR – apa râurilor se scurge în mare si ca rezultat, întinderi mari de litoral au plaje inadmisibil de poluate. Scurgerile de petrol din navele –tanc transoceanice pot distruge viata sãlbaticã pe întinderi mari. Poluarea cu petrol a mãrilor poate apãrea când se curãtã tancurile petroliere sau când au loc accidente pe platformele de forare.Ex: În 1989 petrolierul Exxon Valdez a lovit un recif în Prince William Sound, din apropierea Alaskãi. Au fost deversati în mare aproximativ 240000 de barili de titei. În câteva sãptãmâni, pata de petrol a cuprins 1600 km de tãrm, inclusiv plajele a trei parcuri nationale si cinci rezervatii naturale.Poluarea mãrii si tãrmurilor este provocatã de oameni. Descãrcarea otrãvurilor si deseurilor în mare are loc fie direct fie prin râurile poluate. Un poluant insidios sunt algele toxice, care înfloresc cu usurintã în ape bogate în azot si fosfati. Asemenea ape îmbogãtite artificial cu minerale se numesc „eutrofe”.Petrolul este printre principalii contaminatori ai mãrii, cu 3,5 milioane de tone descãrcate în oceane în fiecare an. Acesta reprezintã o tonã pentru fiecare 1.000 de tone extrase pe Pãmânt.
POLUAREA OCEANELOR – aproximativ 360 milioane km2 din suprafata Pãmântului sunt oceane. Din pãcate apele oceanelor sunt adesea loc de deversare a reziduurilor; cu efecte adverse asupra vietii marine. Oceanele sunt legate de uscat prin intermediul râurilor care sunt transmitãtorii poluantilor. Substantele chimice (petroliere, fertilizatorii-nitratii si fosfatii, insecticidele, erbicidele, care nu se descompun în contact cu solul se infiltreazã prin pãmânt în apa râurilor si sunt astfel purtate pânã în oceane. Titeiul si alte substante petrochimice sunt principalii poluatori ai oceanelor.Ex: Cea mai mare deversare de titei de pânã acum a reprezentat-o sabotajul deliberat al puturilor petroliere din Kuweit prin care s-au eliberat 2,5 – 5 milioane de barili de petrol în Golful Persic. Efectele pe termen scurt au fost 25.000 de pãsãri moarte si piscicultura periclitatã. Pe termen lung, efectele asupra habitatelor de pe coastã se pot rãspândi pânã în oceanul Indian.Poluarea afecteazã toate oceanele globului, dar apele de coastã sunt mai afectate decât cele din largul mãrilor deoarece acolo existã în prezent mult mai multe surse de poluare, de la instalatiile industriale de coastã pânã la transportul maritim intens. În jurul Europei si a coastei estice a Americii de Nord, platformele continentale din apele putin adânci au fost exploatate de cãtre om pentru stridii, midii si fermele piscicole care au devenit astfel vulnerabile pentru bacteriile toxice, alge si poluanti. Platformele sunt folosite si pentru exploatarea titeiului care mãreste riscul deversãrilor si poluãrii.Din toate habitatele, oceanele sunt cel mai putin cercetate si studiate de oamenii de stiintã.
POLUAREA AERULUI – este adesea vizibilã sub forma fumului din hornuri si a gazelor de la tevile de esapament ale masinilor. Fumul este un amestec de gaze si chimicale si poate deveni mai toxic sub actiunea soarelui puternic, datoritã unei reactii chimice provocatã de luminã. Smogul care rezultã are un miros neplãcut si provoacã lãcrimare. Pe lângã efectele directe ale inspirãrii aerului poluat, aerul poluat are si un efect devastator asupra mediului. Dacã existã substante chimice în curentii de aer, ele vor cãdea odatã cu ploaia provocând fenomenul de ploaie acidã. Substantele chimice poluante din aer ajung si în lantul alimentar, fiind absorbite de plantele din regiunile poluate. Altã tulburare a echilibrului ecologic din atmosferã este provocatã de anumite tipuri de pulverizatoare cu aerosol.Ex: Incendierea câmpurilor petroliere din Kuweit, în 1991, a dat nastere unui strat gros de fum care a planat deasupra tãrii. Daunele pe termen lung provocate de acest act de vandalism sunt încã necunoscute. Utilizarea petrolului provoacã poluãri masive ale aerului în multe orase. Gazele de esapament evacuate de autoturisme si de alte masini cu combustie internã contin gaze otrãvitoare cum ar fi monoxidul de carbon, hidrocarburi nearse, oxizi de azot si de plumb. Unii dintre acesti agenti de poluare reactioneazã cu lumina soarelui producând acel smog neplãcut, fotochimic, care pluteste deasupra multor orase, cum ar fi Los Angeles sau Mexico City.
POLUAREA FONICÃ – desi zgomotul în mediul urban nu reprezintã o noutate, este ciudat cã cercetarea sistematicã a poluãrii fonice este relativ recentã. Când se fac mãsurãtori, este important de luat în seamã cã efactul asupra urechii umane nu depinde doar de intensitatea sunetului, ci si de frecventa sa, unele zgomote de frecventã înaltã sunã mai tare decât frecventele mai joase la acelasi nivel de dB. Scara utilizatã de obicei este scara îngreuiatã „A”, exprimatã dB(A), aceastã scarã nu poate fi tratatã aritmetic, dublarea nivelului de zgomot nu dubleazã nivelul de dB(A).NIVELELE MAXIME GENERAL ACCEPTABILE DE ZGOMOT PENTRU DIFERITE TIPURI DE MEDII DE LUCRU SI REACTIILE ESTIMATE ALE UNEI COMUNITÃTI LA NIVELE ÎNALTE DE ZGOMOT mãsurate în dB(A).Ateliere si clãdiri de constructii unde comunicarea este necesarã – 70Birouri de atelier, birouri de fabrici si camere de control, precum si alte locuri unde este necesarã comunicarea facialã – 60Birouri generale – 50Birouri private si camere mici de conferintã – 45Birouri si camere de conferintã unde este necesar un standard înalt 35REACTIA ESTIMATÃ A COMUNITÃTII LA ZGOMOT0 Nu s-a observat vreo reactie5 Plângeri sporadice10 Plângeri frecvente15 Amenintãri de reactie a comunitãtii20 Actiune viguroasã a comunitãtii Alti factori care transformã sunetul într-un agent de poluare sunt persistenta zgomotului (dacã este constant, intermitent sau ocazional), promptitudinea lui (dacã creste treptat sau apare exploziv) si perioada de zi în care apare.Daunele provocate de oameni rãmân: poluarea, pescuitul în exces si exploatarea resurselor naturale si minerale.Atmosfera este în pericol, ca urmare este în pericol întregul mediu de viatã. Este nevoie de un control riguros si de mãsuri radicale pentru ca viitorul atmosferei sã fie sigur. Actiunile pentru reducerea poluãrii sunt esentiale dacã vrem ca viata pe Pãmânt sã continue. Ele pot fi întreprinse de guverne si sunt costisitoare. Dar ar trebui sã fim dispusi sã plãtim scump supravietuirea omenii.