Evolutionismul contemporan, cand s-a constituit ca soluţie stiintifica a problemei cosmologice, a cautat sa indrepte cugetarea oamenilor timpului înspre o soluţie corespunzătoare a problemei ontologice, si anume înspre un monism materialist, pe care l-a reprezentat mai ales naturalistul germana Haeckel. Daca tot ce exista in univers a ieşit prin transformări lente, succesive, din aceeaşi materie primitiva, simpla si omogena, atunci intreaga realitate cosmica, cu cele doua aspecte ale ei, cel anorganic si cel anorganic, trebuie sa fie de una si aceeasi natura, si anume de natura materiala.
Impotriva acestui monism materialist s-a ridicat stiinta insasi, dovedind cu experientele lui Pasteur, ca generatia spontana este imposibila, ca materia vie nu poate lua nastere prin simple transformari fizico-chimice din materia moarta si ca fiintele vii nu pot proveni decat din germeni vii preexistenti. Cu aceste concluzii Pasteur intorcea cugetarea oamenilor timpului inspre dualismul primitiv, stabilind deocamdata numai un dualism al materiei, dupa care ar exista in univers doua feluri diferite de materie, deosebite si independente una de alta: materia anorganica sau moarta si materia organica sau vie.
Acest dualism al materiei, care apare cu Richter si Cohn, a luat o forma mai limpede si mai categorica cu invatatul suedez Swante Arrhenius. Swante Arrhenius crede ca trebuie sa renuntam de a mai cauta originea materiei vii, dupa cum ne-am desprins de mult sa nu mai cautam originea materiei asa-zise moarte, originea materiei, in genere, din univers. Dupa fizica si dupa chimie – zice Arrhenius – materia este indestructibila; ea se poate transforma, dar nu poate pieri niciodata, fiindca nu se poate preface niciodata in nimic. Si dupa cum, prin urmare, nu poate avea niciodata un sfarsit, tot asa nu poate sa aiba niciodata un inceput, fiindca atunci ar trebui sa ia nastere din nimic.
Ipoteza eternitatii materiei vii nu inlatura insa problema originii vietii, precum credea Arrhenius. Si de aceea invatatii, care s-au ocupat de problema aceasta, au incercat sa construiasca alte ipoteze, care au condus cugetarea lor inspre alte solutii ale problemei ontologice. Si iata de ce. Etereniattea materiei vii nu este tot asa de lesne de admis ca eternitatea materiei moarte. Fizica si chimia ne spun ca materia moarta poate sa existe oriunde si oricum, poate sa existe adica in orice conditii. Putem prin urmare admite, fara greutate, ca materia anorganica a existat totdeauna in trecut in conditii in care, in evolutia universului, au putut sa fie cu totul diferite de cele de astazi; materia vie insa este legata, dupa altele pozitive ale biologiei, de anumite conditii de existenta, in lipsa carora ea inceteaza a mai trai, se preface adica in materie anorganica. Aceste conditii sunt: caldura, lumina, aerul, umezeala si un numar oarecare decorpuri chimice simple, care intra intra in constructia materiei vii si fara de care fenomenele caracteristice vietii nu se mai pot produce.
Catre anul 1875, sub impreisa inca recenta si foarte puternica a experientelor lui Pasteur, imposibilitatea generatiei spontane era conbsiderata de toata lumea ca o dogma stiintifica indiscutabila. Cu toate acestea, unii invatati au indraznit sa ridice o obiectie, foarte timida in forma, dar foarte puternica in fond, si care era urmatoarea. Experientele lui Pasteur, ziceau ei, ne dovedesc, in adevar, ca generatia spontana este imposobila azi, in conditiile actuale ale planetei noastre; dar ele nu ne dovedesc ca generatia spontana a fost imposibila totdeauna in orice conditii, chiar si in conditii cu totul diferite de cele de astazi. Experientele lui Pasteur nu dovedesc, cu alte cuvinte, ca generatia spontana a fost imposibila acum cateva sute de milioane de ani, cand a aparut viata pe suprafata Pamantului si in conditiile de atunci ale planetei noastre , care au fost desigur cu totul diferite de cele de astazi; caci nici o experienţa nu poate dovedi nimic pentru alte condiţii sau pentru alte împrejurări decat acelea, in care se face.
Pornind de la aceasta obiectie, pe care nimeni nu o putea înlătura, fiindcă din punct de vedere logic era inatacabila, unii invatati au început sa caute in trecut condiţiile sau imprejurarile, in care generatia spontana a fost posibila, in care adica materia vie a putut sa ia nastere de-a dreptul din materia moarta prin simple transformări fizico-chimice, fara intervenirea vreunor germeni vii preexistenti.
Pe aceasta cale a ajuns naturalistul german Pflücker sa construiasca ipoteza „cianica”, după care viata a luat naştere prin generatie spontana tocmai in perioada de incandescenta primitiva a planetei noastre. Naturalistul german pune, cu alte cuvinte, la orginea vietii, elementul direct opus ei, adica focul, ca si filosoful grec cunoscut, de a cum 2 500 de ani.
Varietatea fiintelor vii, de la animale si plantele superioare pana in cele mai umile bacterii enorma. Varietatea elementelor histologice, ce alcatuiesc tesuturile acestor fiinte vii, este de asemenea foarte mare. Si totusi materia vie ce alcatuieste fiintele vietuitoare si tesuturile lor este una si acceasi. Ea este o materie semisolida, fluida sau viscoasa, incolora sau slab colorata, galbuie sau cenusie si de o remarcabila uniformitate chimica. Aceasta materie vie, sau protoplasma, este un amestec de combinari foarte complexe de corpuri: azot, oxigen, hidrogen, fier, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, calciu, siliciu, sulf, arsenic si alte cateva corpuri chimice simple, mai putin importante. Din aceste combinari complexe, cele mai insemnate sunt asa-numitele proteine, al caror principal reprezentant este albumina. Aceasta albumina o considera Pfluger ca fiind baza chimica a materiei vii, si de aceea asupra ei isi concentreaza toata atentia si toate sfortarile, cautand sa-i determine constitutia si proprietatile.
Albumina – zice Pluger – ni se infatiseaza in lumea organica sub doua forme diferite: ca albumina vie, in tesuturile fiintelor vietutitoare, si ca albumina moarta, in depozitele destinate de natura nutritiei organismului in perioada lui embrionara. Aceste doua feluri de albumina se deosebesc prin faptul ca cea dintai, albumina vie, poseda o foarte mare mobilitate chimica, pe cand cea de-a doua, albumina moarta, este mult mai stabila. E acum intrebarea: de unde vine mobilitatea chimica extraordinara a albuminei vii? Descoperind cauza acestei mobilitati vom descoperi cauza chimica a vietii. Din nefericire – zice Pfluger – albumina vie nu este susceptibila de a fi analizata in mod direct. In momentul cand luam o cantitate oarecare de albumina vie din tesutul unui animal in viata si o punem intr-o retorta in laboratorul nostru, ea inceteaza de a mai trai, nu mai avem inaintea noastra decat o cantitate de albumina moarta. Aceasta mobilitate chimica a albuminei vii consta intr-o necontenita descompunere si recompunere a ei.
Baza chimica a albuminei vii o formeaza cianogenul, si o dovada ca este asa o gasim in numeroasele analogii, ce exista intre albumina vie si compusii cianogenului. In special molecula de acid cianic prezinta o izbitoare asemanare cu molecula de albumina vie, din punctul de vedere al proprietatilor, nu din punctul de vedere al structurii chimice.
Afirmatia lui Pfluger, care a scandalizat pe unii invatati ai vremii, ca molecula de acid cianic, desi este de natura anorganica, prin analogiile izbitoare pe care le prezinta cu molecula de albumina vie, poate fi considerata ca o molecula pe jumatate vie. Si atunci, daca cianogenul formeaza baza chimica vietii, atunci problema originii vietii ia o forma particulara.
Ca sa stim cand si unde a luat nastere viata pe pamant, trebuie sa cercetam cand si cum s-a putut forma in natura cantitatea de cianogen, ce a servit de baza chimica albuminei vii care a dat nastere fiintelor vietuitoare, pe care le vedem in jurul nostru.
Carbonul se combina cu azotul numai la temperaturi mari ceea ce indreptateste opinia conform careia initial pamantul se afla intr-o stare de incandescenta primitiva, fapt ce ar fi putut duce la obtinerea a cantitati uriase de cianogen. Hidrocarburile, si ele, se formeaza la temperaturi uriase, ceea ce face trimitere din nou la starea de incandescenta a pamantului.
Materia vie insa nu poate exista la temperaturi mari, ceea ce inseamna ca ea s-a format mai tarziu, in momentul in care apa stapanea pamantul. Molecula de albumina are proprietatea de a polimeriza, astfel este usor de inteles cum s-a ajuns la forme complexe de viata. In sfarsit, materia vie, odata aparuta pe pamant cu cea dintai molecula de albumina vie, a inceput sa se organizeze, in forme celulare, sa se diferentieze in specii diferite, vegetale si animale. Modificandu-se conditiile de viate de pe pamant, aceste particule vii au evoluat si ele in mod constant ajungandu-se la societatea de astazi. Pluger afirma ca o noua generatie spontana este imposibila, deoarece totalitatea vietii de pe pamant se trage din prima celula de albumina, fapt irepetabil. Speciile de astazi se perpetueaza in modurile lor diferite.
Pe scurt, Pluger afirma ca viata isi are radicinile in materia moarta, in perioada de incandescenta primitiva a pamantului.