Urina elaborată de rinichi ajunge prin tubii colectori la nivelul papilelor, umple calicele şi bazinetul, apoi prin contracţia acestora, este eliminată în ureter. Prin unde de contracţie urina este transportată de-a lungul ureterului până în vezica urinară.
VEZICA URINARĂEste un organ cavitar muscular în care se acumulează urina între micţiuni. Urina, descărcată în jeturi prin cele două orificii ureterale, nu poate reflua în uretere din cauză că acestea au traiect oblic în peretele vezical şi nici nu poate curge prin uretră, deoarece colul vezical este prevăzut cu două sfictere, unul neted, involuntar care înconjoară începutul uretrei şi celălalt striat, controlat voluntar.Vezica urinară are proprietatea de a-şi mări capacitatea în timpul umplerii, fără modificări importante ale tensiunii pereţilor şi ale presiunii intravezicale. Această propietate, denumită plasticitate, este rezultatul unei adaptări a tonusului musculaturii vezicale la creşterea conţinutului.Înregistrarea presiunii intravezicale a arătat că, după o uşoară creştere iniţială la primele jeturi de urină, presiunea înregistreză un platon în tot timpul umplerii vezicale până la volumul de 300-400 ml, când are loc o creştere bruscă a presiunii şi este declanşată micţiunea reflexă când împrejurările permit.Prima senzaţie de plenitudine vezicală este percepută la un volum de 100-150ml, la 150-200ml este resimţită prima dorinţă de micţionare, iar peste capacitatea fiziologică vezicală (250-400ml) apar contracţii puternice ale musculaturii peretelui vezical, care determină senzaţia necesităţii imperioase de a urina.Micţiunea este rezultatul unor reflexe declanşate de distensia pereţilor vezicali. Impulsurile aferente sunt transmise unui centru lombar (simpatic), de unde se descarcă impulsuri aferente care, prin fibrele hipogastrice, inhibă contracţiile, relaxează muşchii vezicali şi întăresc tonusul sfincterului neted al colului vezical.Concomitent distensia vezicală declanşează impulsuri care ajunse la măduvă pe calea nervilor ruşinoşi sunt conduse apoi pe căi aferente nespecifice spre centrii nervoşi superiori, ajungând până la nivelul scoarţei cerebrale, determinând senzaţia de a urina.Dacă micţiunea nu este posibilă, impulsurile pornite de la cortex, prin centrii medulari, inhibǎ tonusul muşchiului vezicul, concomitent măresc tonusul sfincterului extern, mărind continenţa vezicală. Dacă condiţiile permit, are loc micţiunea. Refluxul micţiunii este declanşat de distensia vezicală, impulsurile ajung pe fibre averente din nervii pelvici la un centru sacrat parasimpatic al micţiunii, de unde se descarcă impulsuri care tot prin fubre al enervilor pelvici produc contracţia musculaturii vezicii şi relaxarea sfincterului intern al colului vezical. Concomitent are loc relaxarea voluntară a sfincterului extern striat şi urina începe să se evacueze din vezică.Procesul evacuării este ajutat de contracţia musculaturii abdominale şi a diafragmului care, crescând presiunea intraabdominală, comprimă vezica. Reflexul medular al micţiunii este controlat de numeroşi centrii supramedulari cu rol facilitar sau inhibitor.