Scurta prezentare: Deşi mărimea şi localizarea pe glob a felinelor diferă, toţi membrii acestei familii au caracteristici comune. Ele se aseamănă atât din punct de vedere al comportamentului social cât şi din punctul de vedere al calităţilor fizice.(De exemplu toate felinele posedă vedere binoculara ce le conferă o acuitate vizuală superioară, optimizată pentru vânătoare).
Diferenţele dintre felide au apărut ca rezultat al adaptării acestora în diferite medii de viaţă. Astfel se explica diferenţa de colorit, şi cea de mărime şi structură(De exemplu ghepardul, fiind cea mai rapida felină, are o structură mai uşoară sau felinele mari au dinţi mult mai puternici decât cele mici datorită modului de hrănire).Felinele dispun de simţuri ieşite din comun. Văzul lor este de circa şase ori mai puternic decât al omului, putând distinge chiar culori. Rolul de vânător de asfinţit şi de noapte a rafinat miraculos aptitudinile anumitor specii(Astfel ochiul pisicii dispune şi de o a treia membrană oculară, ceea ce-i permite să vadă şi noaptea în condiţiile unei iluminări foarte slabe). În timpul vânătoarei, felinele nu se bazează doar pe văzul extrem de ascuţit, cât şi pe simţul tactil şi auzul deosebit. Mirosul este mai dezvoltat decât cel al omului, având un rol important nu numai la vânătoare cât şi în întemeierea noilor relaţii. Simţul tactil este deosebit de important în timpul vânătorii, felinele pe lângă mustăţi având şi nişte peri tactili mai delicaţi aflaţi pe suprafaţa întregului corp).
Comportamentul Social:Felinele sunt nişte animale solitare, care, spre deosebire de reprezentanţi ai altor specii nu formează haite, sau grupuri în care convieţuiesc sau atacă(exista excepţii). De obicei puii rămân în grija mamei, fiind întâlnite cazuri rare unde tatăl puilor participă la procurarea hranei. Felinele îşi marchează teritoriul, acesta fiind locul de unde îşi procură hrana. ÎÎncălcarea teritoriului, de către alte animale duce de multe ori la lupte. Astfel de lupte mai au loc şi între animale de acelaşi fel care îşi dispută dreptul asupra unei femele. Comportamentul social al felidelor diferă de la specie la specie. Pentru o analiza mai detaliata vom lua fiecare dintre speciile de feline mai cunoscute.
Nume comun: Leu Clasa: Mammalia Ordin: Carnivora Familie: Felidae Gen: Panthera Specii: leo
Supranumit regele animalelor, leul diferă de celelalte specii de feline prin dimensiuni şi prin modul de organizare socială. Astfel leii sunt singurele feline cu adevărat sociale, ce formează grupuri. Aceste grupuri sunt formate dintr-un singur mascul sau o coaliţie de masculi(până la 7) si pana la 20 de femele împreună cu puii. Masculii apără femelele şi teritoriul de animale străine, iar competiţia pentru şefie este dură. Aceasta aparţine unui mascul pentru aprox. 2-3 ani dar poate diferi în funcţie de puterea coaliţiei de lei. Aceştia folosesc sunete variate, cele mai comune fiind răgetele care pot fi auzite pe o distanţă de 5-6 mile, folosind pentru recunoaşterea membrilor unui grup sau pentru avertizarea altor animale să nu încalce teritoriul. De obicei femelele participă la vânătoare, masculii venind după ce prada a fost omorâtă, aceştia participând doar în cazul în care este nevoie de forţa lor pentru a pune la pământ animale mai mari.În cadrul acestor grupuri de lei, responsabilitatea este împărţită şi în cazul puilor. Astfel o leoaică va alăpta şi puii altei leoaice care face parte din grup. Puii se nasc orbi şi lipsiţi de ajutor, mai puţin de jumătate dintre ei reuşind să supravieţuiască în primul an.În captivitate leii trăiesc 25-30 de ani iar în sălbăticie circa 12 ani masculii şi 15-16 femele.
Nume comun: Tigru Clasa: Mammalia Ordin: Carnivora Familie: Felidae Gen: Panthera Specii: tigris
Tigrii sunt feline solitare, dar nu sunt antisociale. Masculii participă alături de femele la hrănitul puilor. Au fost cazuri în care tigrii s-au socializat, formând grupuri. Au fost văzute şi femele cu pui care îşi împart hrana, iar masculii omoară puii care nu le aparţin.Tigrii vânează între zorii zilei şi amurg utilizând aceleaşi metode pe care le folosesc şi leii. Rata omorurilor în rândul prăzilor este de circa 1 la 10-20 încercări. Tigrii mănâncă animale mari, dar s-au întâlnit multe cazuri în care tigrii atacă oameni
Nume comun: Pisica pescar Clasa: Mammalia Ordin: Carnivora Familie: Felidae Gen: Felis (Prionailurus) Specii: viverrinus
Pisica pescar are foarte multe trăsături în comun cu pisica sălbatică, deci şi cu strămoşul pisicii domestice. Se remarcă agresivitatea ieşită din comun, fiind cunoscute cazuri în care o pisica pescar a omorât un tigru. Această pisică este solitară, cunoscându-se rare cazuri în care masculii au avut grijă de pui. În general această pisică se hrăneşte cu peşte pe care îl „pescuieşte” din râuri, dar şi cu alte animale pe care le vânează pe înserate.După cum se poate observa din analiza făcută până acum, felinele sunt animale solitare, care rareori trăiesc în grupuri. Excepţie face pisica domestica, care deşi dovedeşte aceeaşi atitudine solitară, prezintă nişte schimbări comportamentale datorită vieţii duse in preajma omului.Din timpuri imemoriale se ştie că pisica înţelege omul. Este atentă şi la acţiunile şi la vorbirea acestuia şi cu toate că este mută se constituie în mare critic. Aceasta nu înţelege sensul tuturor cuvintelor noastre, dar ne înţelege mişcarea corpului ,aude şi înţelege intensitatea vocii noastre şi diferitele variaţii de nuanţe.În lumea pisicilor este absolut necunoscută ierarhia câştigată prin seria unor lupte şi bătăi. În aceasta privinţă, pisica se deosebeşte de alte animale, de exemplu, de câine. În viaţa câinilor, scara ierarhica joaca un rol important, instinctul de apartenenţă la haită este foarte puternic, iar haita este capabilă să se întreţină şi să se apere dacă toţi membrii ei se supun unor norme riguroase. Pisica este o fiinţă mai independentă. Vânează singură, se întreţine singură, şi tot singura îşi creşte puii. Chiar dacă se formează câte o familie mică din doua trei femele tinere care rămân cu mama, foarte rar se observă că acestea şi-ar ajuta mama în procurarea hranei pentru pui.Ceea ce omul realizează prin cuvinte şi gesturi, pisica realizează prin clasificarea urmelor olfactive şi prin analizarea mirosurilor străine. Astfel motanii cu ajutorul urinei îşi marchează teritoriul. Graniţa teritoriului său de vânătoare este sfântă şi inviolabila, nefiind loc pentru intruşi .Femelele fac acest lucru într-un mod mult mai rafinat: cu ajutorul unor glande mirositoare aflate sub talpă .Motanii se ghidează după acest parfum în găsirea femelei, şi neţinându-se cont de teritoriul încălcat, dese ori au loc bătăi, timp în care pisica nu le acorda atenţie.Un alt aspect interesant privitor la comportamentul pisicii este capabilitatea acesteia de a-şi găsi drumul spre casă. Ceea ce este numit cel de-al şaselea simţ al pisicii se manifestă într-un mod miraculos. Pisica asociază o serie de imagini, mirosuri, reuşind astfel să ajungă la locul destinaţie.Privind retrospectiv, putem observa că deşi toate rasele de feline au pornit dintr-un strămoş comun, astăzi diferă atât prin dimensiuni cât şi prin comportamentul social. Astfel de-a lungul anilor, felinele şi-au modelat comportamentul pentru a se adapta cat mai bine vieţii. Dacă era nevoie de mai multa forţă s-au aliat în grupuri, iar daca nu era necesară împărţirea hrănii, alegeau un mod de viaţă solitar. Cât despre domesticire, pisica a dovedit o adaptare optima vieţii de casă, modelându-şi comportamentul pentru a se simţi cât mai bine.
Nume comun: Jaguar Clasa: Mammalia Ordin: Carnivora Familie: Felidae Gen: Panthera Specii: onca
Jaguarul este solitar şi îşi desfăşoară viata terestru chiar daca poate sa se urce uşor în copaci. Îşi marchează teritoriul ca majoritatea altor specii de feline prin urină şi prin zgârierea copacilor. Ca medii de viaţă preferă pădurile, savanele şi în general locurile cu acces la surse de apă proaspătă, având în vedere că jaguarul este un înotător excelent.Se presupune că jaguarul a fost un animal de noapte, dar acum îşi desfăşoară activitatea ziua fiind activ 12-14 ore. Jaguarul se diferenţiază de alte feline prin modul prinderii prazi: după ce este pus la pământ, craniul animalului prins este spart de canini jaguarului, demonstrând puterea fălcilor.

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!