Omul, ca orice fiinţă vie, nu se află în afara legilor care guvernează viaţa pe planeta noastră, ci s-a format şi dezvoltat în interacţiune cu mediul natu-ral. Acesta a influenţat dintotdeauna dezvoltarea societăţii, dar gradul în care a exercitat această influenţă a fost diferit re la o epocă istorică la alta.
Mediul natural în care omul îşi desfăşoară activitatea este format din mai multe sisteme ecologice. Un ecosistem, în general reprezintă relaţia dintre lumea organismelor vii şi mediul lor de viaţă, sau cum se mai spune, unitatea dintre biocenoză şi biotip(exemplu: un lac, o pădure, etc. formează în parte un ecosis-tem ). Un grup de oameni pe un spaţiu determinat şi mediul ambiant respectiv alcătuiesc împreună un ecosistem urban . Ansamblul ecosistemelor planetei, între care există relaţii complexe de intercondiţionare,constituie ecosfera. Întrucât omul este singura fiinţă vie care poate depune o activitate conştientă, ecosistemul uman joacă rolul principal în cadrul ecosferei. Biotopul urban reprezintă rezultatul acţiunii modelatoare a omului asupra mediului “fizic”, acţiune desfăşurată într-un lung proces istoric, spre folosul său. Ca şi în cazul ecosistemelor naturale, şi în acest caz se poate vorbi de factorii staţionari ai biotopului urban, dar în elementele de biotop urban se pot include factorii induşi de către societatea umană (factori ce se exprimă prin elemente antropogenice ) Factorii staţionari sunt cei geografici, geologici şi pedologici. Aceştia reprezintă elemente fixe care determină evoluţia unei aşezări umane. Într-o di-ferită măsură, aceşti factori (în special cei pedologici) sunt supuşi acţiunii antropice şi modificaţi. Elemente antropice ale biotopului Elemente generate de structurile urbane. Aşezarea umană reprezintă prin manifestarea sa spaţial-funcţională o entitate complet diferită din punct de vedere al biotopului, faţă de ecosistemele naturale ; zone funcţionale urbane, pu-ternic antropizate, în special cele industriale, comerciale, şi de afaceri, şi în diverse măsuri cele rezidenţiale, învăţământ sau de agrement, prezintă modifi-cări spaţiale specifice ale biotopului iniţial, orientat spre îndeplinirea scopurilor pentru care au fost realizate. Rezultă astfel modificări le tuturor factorilor de mediu (apă, aer, sol), precum şi schimbări semnificative ale microclimatului. Poluarea este rezultatul direct sau indirect al activităţilor umane ce se des-făşoară pe teritoriul oraşului .Fără îndoială că la originea poluării stă producţia de materiale nespecifice mediului. Nu spectrul de materiale create de om este cauza reală, ci modul de gospodărire a acestora care, pe lângă faptul că încorpo-rează resurse neregenerabile şi epuizabile, după utilizare sunt deversate în mediul natural, fără să se cunoască efectele de lungă durată asupra acestuia. Factorii de poluare urbană sunt cei care se încadrează în factorii general valabil de poluare a mediului înconjurător şi se referă la:1. Lipsa unei organizări şi dezvoltări economice pe criterii ecologice, cu alte cuvinte, lipsa unei baze de dezvoltare durabilă 2. Creşterea demografică explozivă care implică aglomerarea oraşelor, ex-tinderea suprafeţelor ocupate de oraşe şi creşterea necesităţii de tot felul, constituie principala presiune exercitată din partea centrelor urbane asupra mediului. 3. Dezvoltarea tehnicii fără să ţină seama de principiile ecologice.4. Crearea de bunuri materiale care încorporează resurse neregenerabile (sau greu regenerabile) şi epuizabile.5. Lipsa unei conştiinţe ecologice cu privire la posibilităţile mediului înconjurător constituie acel factor de comportament care concură în egală măsură cu alţi factori,la degradarea mediului.6. Creşterea necesarului de apă în viitor.Crearea marilor aglomerări urbane provoacă dezechilibre care pot să se transforme în catastrofe (exemplu: la Milano în ultimii 20 de ani, nivelul apei subterane a scăzut cu 20 m, la Bologna, pânza freatică în 1945 se găsea la 12m, astăzi se află la 35m adâncime. Se pune problema nu numai a lipsei posibile de apă în următoarele decenii, ci şi a posibilităţii ca prin tasarea pământului să se producă alunecări masive de teren şi distrugerea unor suprafeţe întinse de con-strucţii . Varietatea poluării ca şi a cazurilor care o produc,conduce la schimbări specifice, uneori ireversibile, ale calităţilor factorilor de mediu. Echilibru dintre comunitatea biotică şi mediul fizic este decisiv pentru comunitate. Întreaga mişcare a societăţii este indisolubil legată de dezvoltarea istorică a producţiei, de muncă. Fiind un proces între om şi natură, în cursul căruia omul efectuează, reglementează şi, prin acţiunea sa, controlează schimbul de materie dintre el şi natură, munca presupune atât unitate cât şi contradicţia dintre om şi natură. În procesul muncii, producând cele necesare existenţei, oamenii pe de o parte extrag din mediul natural resursele regenerabile, iar pe de altă parte aruncă în mediul natural reziduuri şi deşeurile activităţii productive şi ale gospodăriei fiecărei familii. Drept urmare, între mediul natural şi cel creat de om se desfăşoară o dublă contradicţie:o Contradicţia dintre dimensiunile necesităţilor mediului creat de om şi volumul de resurse oferit de natură o Contradicţia dintre mediul creat de om şi mediul natural,sub aspectul dezechilibrelor pe care omul le poate provoca în natură şi al efectului acestora asupra omului. Biocenozele urbane, a doua parte componentă a ecosistemului urban este caracterizat prin evoluţia speciei dominante,în teritoriul urban pe care o repre-zintă omul şi antropocenoza care constituie cenoza principală în oraşe.
În ceea ce priveşte celelalte specii din teritoriul urban, se pot face următoarele consideraţii:fondul de specii din care este alcătuită biocenoza corespunde condiţiilor de existenţă din biotop. Antropocenoza. Sistemul populaţiei umane prezintă caracteristici distincte în raport cu celelalte cenoze, în primul rând generate de gradul înalt de structu-rare social-economică, care îi permite pe de o parte manipularea unor mari cantităţi de materie şi energie, iar pe de altă parte o puternică acţiune modelatoa-re asupra mediului. Puternica mobilitate în teritoriu, precum şi viteza sporită de circulaţie a informaţiei constituie alte elemente definitorii ale antropocenozei, care îi permite modificarea relativ rapidă a mediului înconjurător pentru propriile nevoi. Datorită faptului că omul ajunge să-şi creeze şi să utilizeze unel-tele care îi sporesc continuu forţa şi raza lui de acţiune, el dispune treptat de o capacitate tot mai mare de a adapta şi transforma obiectele şi forţele naturii, de a produce în natură modificări mai mici sau mai profunde. Însă atât timp cât mijloacele de care a dispus omul au fost modeste, schimbările declanşate de el în mediu natural au fost lente şi ele permiteau să se readapteze,modificările produse nu se caracterizau printr-o amploare şi gravitate deosebită. În condiţiile contemporane când acestea îi conferă omului o uriaşă forţă transformatoare,el generează la rându-i modificări de o amploare,profunzime şi rapiditate excepţio-nale. Crescând ca număr şi dezvoltându-se istoric (astfel în sec.16-lea pe Pământ trăiau 450 milioane de oameni,în1900 s-au ajuns la 1,5 miliarde de persoane, iar în 1950 la peste 2 miliarde,astăzi populaţia planetei creşte într-un ritm fără precedent ajungând la 5,8 miliarde de indivizi si cifra va ajunge 7,6 miliarde într-un sfert de veac, stabilindu-se probabil în jurul a 10 miliarde spre anul 2050) societatea umană a sporit mereu gama resurselor folosite, ca şi proporţiile exploatării resurselor oferite de natură. În această privinţă este ilustrativ faptul că în sec. al 17-lea erau utilizate doar 29 elemente chimice, în secolul al 19-lea se foloseau deja 62, pentru ca astăzi să fie utilizate toate elementele cunoscute a exista pe Terra. În acest context general,patru resurse – pământul,apa,aerul şi energia – rămân cu totul fundamentate şi permanent necesare, condiţionând însăşi existenţa umană. Este firesc, deci, ca tocmai starea acestor resurse şi modul lor de utilizare să constituie,în primul rând, o preocupare majoră pentru umanitate. Diferenţe ale ecosistemelor urbane faţă de cele natural.1. Biodiversitatea. Concentrările din ce în ce mai mari ale populaţiei umane au la bază pe lângă motivaţii economice şi altele de natură socială şi psihologică; dacă iniţial, omul a trăit într-un mediu cu biodiversitate ridicată, ulterior, o parte a speciilor considerate agresive sau nefolositoare pentru scopurile sale au fost înlăturate, ceea ce a atras după sine şi eliminare multor altor specii aflate în strânse legături ecologice cu primele, iar pe de alta, modificarea extremă a bioto-pului urban (culminând cu realizarea unor “deşerturi naturale”), a condus la rândul ei la eliminarea dramatică a majorităţii covârşitoare a formelor de viaţă iniţiale di teritoriul respectiv,prin antropizarea factorilor specifici de mediu.2. Eterogenitate şi omogenitate în procesele de antropizare a teritoriului urban. Oraşul trebuie înţeles ca un teritoriu ce prezintă o eterogenitate ridicată, atât din punct de vedere socio-profesional, economic cât şi în ceea ce priveşte mediul fizic,rezultat al activităţilor de construcţii. Varietăţii factorilor de mediu, omul ia opus o varietate de acţiuni modelatoare, care au condus la o mare diversitate de configuraţii spaţiale şi funcţionale. Acestora trebuie să li se adauge varietatea modelelor socio-culturale, care au generat dezvoltări specifice, identi-ficabile chiar pe teritoriu aceleiaşi aşezări umane.3. Omul ca diferenţă specifică a ecosistemului urban. Diferenţa esenţială a ecosistemelor urbane faţă de cele naturale o constituie prezenţa omului ca specie dominantă,supus în primul rând legităţilor socio-economice şi nu celor biologice. Aceasta face ca, pe lângă elementele structurale caracteristice ecosistemelor naturale, biotopul şi biocenoza, ecosistemul urban să includă structural şi funcţional,ca o parte distinctă şi de cea mai mare importanţă,sistemul socio-economic.4. Unele caracteristici ale dinamicii ecosistemului urban. Ecosistemul natural este de cele mai multe ori un sistem complet,adică independent în ceea ce priveşte resursele şi funcţionarea sa (fiind dependent doar de energia solară care este introdusă în sistem de către producătorii primari). În cadrul acestuia se întâlnesc specii de vieţuitoare cu roluri ecologice distincte. Marea masă (ca număr) a componentelor o constituie plantele verzi,adică tocmai acelea care transformă energia solară în energie biochimică. Spre deosebire de acestea, ecosistemul urban este un sistem incomplet, în sensul că simplificarea biodiversităţii naturale nu poate asigura specializarea componentelor sale. Consumatorii nu se pot organiza în cadrul unor lanţuri trofice complete. Acesta are drept consecinţă simplificarea sau ruperea circuitelor biogeochimice. Circuitul materiei este afectat îi sensul că dinamica circuitelor naturale materiale şi energetice este perturbată, ajungându-se la o linearizare a acestora. Din toate aceste puncte de vedere, ecosistemele urbane pot fi caracterizate ca fiind tinere. Funcţionarea ecosistemului urban devine dependentă de fluxurile de energie şi materiale introduse de către om, care sunt luate din “zestrea” capitalului natural, într-un ritm care depăşeşte capacitatea de refacere a acestuia. Una din cele mai importante trăsături definitorii ale ecosistemului urban o constituie circuitele energetice; acestea sunt puternic perturbate de activităţile omului,aportul energetic al acestuia fiind determinat pentru menţinerea sistemului socio-uman, dar şi a unor asociaţii de plante şi animale din teritoriul oraşului. Hrana introdusă de om în oraş este produsă în ecoagrosisteme. Cantitatea de energie introdusă de către om în ecosistemul urban prin diferite căi (îngrăşăminte,pesticide,dar mai ales energia de intrare din ariile industriale şi de locuit)depăşeşte cu mult energia solară introdusă în sistem de către producătorii primari şi are drept consecinţă puternica antropizare a teritoriului urban. Depen-denţa ecosistemului urban faţă de resurse externe materiale şi energetice duce la un mare grad de vulnerabilitate în cazul unei perturbări majore. Cea mai mare parte a ecosistemelor din teritoriile oraşelor sunt create de om, pentru a îndeplini funcţiuni precise. Biodiversitatea în teritoriile urbane. Structura heterogenă a oraşului generează un mozaic de biotopuri. Acestea constituie sediul unor biocenoze ale căror specii asociate au cerinţe ecologice dintre cele mai diverse; astfel este posibil ca numărul de specii,ca şi numărul de indivizi ai unor specii ce trăiesc în ariile urbane să fie mult mai mare decât în ecosistemele originare. Periurbanul (zona de periferie a oraşelor) în special constituie un teritoriu unde se poate identifica o mare biodiversitate. Contrar aşteptărilor, oraşul şi ariile urbane poate constitui sediul unei importante varietăţi de habitate specifice. Populaţia umană prezintă un înalt grad de diversitate culturală şi social-economică,apreciată ca fiind mai mare în cadrul aglomeraţii urbane şi al ariilor metropolitane. Heterogenitatea acesteia este determinată de structura complexă a activităţilor care se desfăşoară în oraşe. Concluzii . Urbanizarea
reprezintă una din marile probleme ale omenirii. Complexitatea problemelor legate de managementul ariilor urbane este amplifi- cată de necesitatea stringentă a tranziţiei socio-economice către o dezvoltare durabilă. Fenomenele negative din oraşe au un caracter global şi sunt în directă conexiune cu celelalte probleme ale umanităţii, în special cu creşterea demogra-fiică. În plus, problemele legate de marile concentrări de energie şi materiale din oraşe necesită restructurarea aşezărilor umane la nivel micro şi macro, prin transformări şi conversii ale zonelor funcţionale urbane, printr-un atent manage-ment al ritmului înlocuirii structurilor spaţiale şi tehnice şi prin promovarea diversităţii sub toate aspectele sale: socială,urbanistică, funcţională,tehnologică, culturală şi politică.
Bibliografie:
Dezvoltarea durabilă. Mecanisme şi instrumente. Vol.II , Coordonatori: Angheluţă Vădineanu,Costel Negrei,Petru Lisievici Editura universitară din Bucureşti,1999Probleme ecologice şi riscuri economice. Conf. Univ. Florina Bran Editura A.S.E. ,Bucureşti 2001Mediul ambiant şi dezvoltarea durabilă. Prof. dr. Anca Angelescu, Prof. dr. ing. Ileana Ponoran Editura A.S.E. , Bucureşti 1999