Plantele carnivore sunt miracole ale naturii. Trăiesc in locuri unde solul este sărac în substanţe nutritive, fiind nevoite să supravieţuiască printr-o strategie unică în lumea plantelor: capturarea animalelor vi pe care le consumă.
Plantele carnivore par a fi doar roadele unei imaginaţii bogate, deşi sunt foarte reale, şi surprinzător de frecvente. Sunt grupate în şase familii, care cuprind 450 de specii, putând fi găsite în toate părţile Globului, în medii de viaţă variate. Mecanismele de capturare a hranei sunt diferite, deosebindu-se 5 tipuri: capcană urcior, capcană plesnitoare, capcană adezivă, capcană veziculară, capcană vârşă, dar între tipul de capcană şi familia din care fac parte nu există nici o legătură. Ulcioare: Plantele care aparţin acestei categorii, reuşesc să atragă prada prin tot felul de şiretlicuri. Unele atrag insecte prin coloraţia marginilor şi a pereţilor interni, altele prin seva dulce. Plantele Sarracenia au frunzele sub formă de urcior, prevăzute la margini cu nişte pereţi orientaţi în jos: aceştia împiedică insectele să se prindă de margini şi să evadeze. Un alt motiv pentru care victima plantei nu evadează, este faptul că seva dulce conţine substanţe narcotice, care ameţesc insecta. Glandele minuscule aflate în pereţii interiori ai ulciorului secretă enzime, care accelerează descompunerea corpului insectei. Câteva insecte însă reuşesc să supravieţuiască în urcior în asemenea condiţii. Larvele unei specii de ţânţari Wzcomzia smitbii, de fapt trăiesc în ulciorul plantei Sarracenia purpurea, formele adulte intrând şi ieşind fără probleme. Specia de păianjen Misumenops nepentbicola este un locuitor frecvent al ulcioarelor. Plesnitoare: Poate cel mai cunoscut exemplu al capcanelor plesnitoare este plesnitoarea lui Venus (Dionaea muscipula). Capcana se formează pe limbul frunzelor. Nervura principală formează un fel de încheietură, frunza fiind alcătuită din doi lobi mărginiţi de dinţi. Cei trei peri senzitivi ai lobilor declanşează sistemul de capcană. Dacă o insectă atinge vreun per, procesul este declanşat, dar numai la a doua atingere. (a aceluiaşi per, sau al altuia) provoacă în rădăcina plantei o excitaţie pentru închiderea capcanei. Indiferent de caz, la plesnitoarea lui Venus s-a dezvoltat un sistem se declanşare în doi timpi: prin acesta se evita activarea accidentală a capcanei, de exemplu, în urma unei picături de ploaie. Dupa activarea capcanei, aceasta se închide imediat, într-o fracţiune de secundă. Între dinţi rămâne un spaţiu suficient de mare, pentru ca insectele mai mici să poată ieşi. În schimb, dacă prada este mai mare, capcana se va închide treptat, în câteva ore, până când victima este zdrobită. Capcane adezive: Capcanele plantelor din Drosera si Drosophzllum, Pinguicula, respectiv Bzblis, sunt prevăzute cu substanţe lipicioase, cu care prind insectele. Substanţa lipicioasă, cu un conţinut ridicat de glucide, este secretată de nişte glande tentaculare specializate, situate pe frunze; insectele se vor lipi de aceste tentacule, în momentul în care vor zbura de pe plantă. Mişcările produse în încercarea de a evada vor determina tentaculele să se aplece în direcţia insectei, pe care o vor imobiliza şi mai strâns. Capcane veziculare: Plantele care aparţin genului Uticularia respectivb Polzpompholzs, trăiesc în bălţi. Veziculele pirifoeme care cresc pe frunze se pot închide cu un capac. Nişte glande speciale vor elimina apa din interiorul veziculei, de aceea capacul va fi ţinut închis de presiunea externă a apei. Aceste plante secretă o substanţă cu un conţinut de glucide, care va atrage prada, şi în acelasi timp va întări capacul. Victima este condusă cu ajutorul unor peri aspri până la nivelul capacului, care se şi deschide imediat după ce perii au fost atinşi. Diferenţa de presiune împinge capacul în interior, iar victima este aspirată împreună cu apa. Capacul se închide, glandele elimină apa din veziculă, iar digestia pradei este începută. Capcane vârşă: Genlisea se găseşte deseori în vecinătatea plantelor din genul Utricularia. Este o specie de trandafir, care pluteşte în apele mai puţin adânci, parţial scufundată. Frunzele sunt împarţite de un pedicul scurt în doi lobi, fiind scufundate in apă. Pe marginile frunzelor tubulare se găseşte un canal spiralat; pereţii interiori ai canalului sunt prevăzuţi cu nişte peri, glandele de la acest nivel secretând o substanţă lipicioasă. Perii orientaţi în jos, permit pătrunderea vieţuitoarelor acvatice în capcană, dar ieşirea este împiedicată.