Sifilisul (luesul) este cea mai grava boala venerica. De-a lungul a patru secole de la aparitia acestei boli in Europa -adusa de marinarii lui Cristofor Columb din Haiti- aceasta a purtat mai multe denumiri: boala napolitana, malum francorum, malo galico, ciuma veneriana sau denumiri inspirate de nationalitatea femeii de la care s-a contactat boala. J de Bethancourt denumeste boala cu termenul de lues venera ( lues in limba latina însemnând plaga). In jurul anului 1530, medicul italian G. Francastro înlocuieste termenul cu denumirea de sifilis. Considerata la început ca fiind rezultat al desfrâului, boala a fost neglijata. Contaminabila si prin alte moduri, ca rezultat al promiscuitatii sau ignorantei, originea bolii a fost considerata a fi putrefactia, caldura excesiva, mirosul de mlastina, sângele necurat al menstruatiei, constelatiile nefavorabile – toate aceste explicatii constituind, de fapt, rezultatul obscurantismului, misticismului, in general, al ignorantei din acele vremuri. Din aceste considerente, nu a existat propriu-zis un tratament corect al acestei boli grave. Ricard, in 1838, deosebeste sifilisul de blenoragie, facând si o descriere precisa a bolii. In 1905, Fr. Schaudin si E. Hoffman stabilesc agentul patogen al luesului- Treponema pallidum, iar Wassermann descopera reactia serologica. La scurt timp, in 1910, apare in tratamentul sifilisului arsenicul si bismutul, iar din 1943 penicilina.
Microbul, putin rezistent la conditiile de mediu, este transmis, in peste 96% din cazuri, prin contact sexual si foarte rar extragenital. Transmiterea bolii este favorizata de situatii economice si sociale dificile, razboi, deplasari interne sau externe mai îndelungate si contacte dubioase, migrarea populatiei, utilizarea contraceptivelor, activitate sexuala precoce, contact cu ” purtatoare sanatoase” – persoane insuficient tratate, nevindecate complet. Treponema este distrusa de temperaturile de peste 41 grade, de antiseptice, chiar si de cele mai slabe. Este distrusa chiar de simpla spalare cu apa si sapun, daca microbul este pe suprafata pielii, iar spalarea se face in primele 15-20 minute de la contact. Pe un mediu umed, însa, treponema rezista mai bine, putându-se transmite prin intermediul veselei, obiecte de toaleta intima, periuta de dinti, folosirea dusurilor straine. Ea se transmite prin sânge, saliva, lapte sau lichid spermatic. Microbul ajunge in organism, in 96% din cazuri, prin contact sexual, fiind localizat la nivelul organelor genitale.Clinic, debutul îmbolnavirii de sifilis se caracterizeaza astfel: la locul de contact apar mici leziuni care, in peste 90% din cazuri, se situeaza la nivelul organelor genitale: gland, labii mari, labii mici, vagin, col uterin sau orificiul extern al uretrei. Aceste leziuni contin microbii bolii sifilitice. Perioada de liniste aparenta, ce corespunde, in realitate, fazei de incubatie, se caracterizeaza printr-o etapa septicemica si poate fi scurtata la 10-12 zile, in prezenta existentei unei leziuni genitale sau prelungita, in special, sub influenta terapiei cu antibiotice, efectuata pentru afectiuni intercurente. Dupa aceasta period, la locul de contact apare de obicei o ulceratie mica, asemenea unei zgârieturi, care dupa câteva zile creste ajungând la o formatiune cu diametrul de 0.5-2 cm, rotunda sau ovala, nedureroasa, tare, de culoare rosie închisa, cu fundul indurat si margini estompate. Indolora, ea devine totusi dureroasa numai in caz de suprainfectie si este acoperita, de obicei, de o crusta pseudomembranoasa cenusie. Dupa 4-5 zile, ulceratia se infiltreaza, in 8-10 zile, realizându-se induratia caracteristica, aceste simptome formeaza de fapt caracteristicile sifilisului primar sau sancrul sifilitic. Este însotit întotdeauna de adenopatie poliganglionara, nedureroasa. Deoarece nu doare, bolnavii continua contactele sexuale, nu se prezinta la medic sau se trateaza singuri. Fara tratament, sifilisul primar se cicatrizeaza in 30-45 zile, cu disparitia induratiei, cu cicatrice supla. Formele atipice frecvente iau aspectul sancrului punctiform linear, herpetiform sau sancrului gigant ulceros, difteroid. La femei, el ester prezent pe labiile mari, labiile mici, fiind mic, indurat, multiplu si trece neobservat; sancrul vaginal ester rar, iar cervical se pate confunda cu exocervicita. In aceasta period apare si adenopatia sifilitica, satelita regionala, la 6-10 zile de la aparitia sifilomului, cu ganglioni duri, mobili, nedurerosi.De asemenea, Treponema traverseaza, in timpul sarcinii, placenta putând instaura infectia luetica a produsului de conceptie, cauzând unele boli in aceasta perioada: moartea produsului de conceptie, maladia avortiva, hipertrofia fetala, decese peri si neonatale, modificai morfopatologice fetale- icter, hemoragii, hepato-splenomegalie. Sifilisul congenital este o boala infectioasa ce trece prin bariera placentara- boala este foarte rara, azi- transmitându-se prin placenta de la mama infectata, la fat, in timpul vietii intrauterine si ester rezultatul ineficientei filtrelor serologice, prenuptiale si prenatale sau contaminare in timpul sarcinii. Sifilisul secundar. Apare dupa aproximativ 45 zile de la prezenta sifilomului si 63-65 zile de la contaminare boala, in cazul ca nu este tratat, dureaza 2-3 ani. Leziunile ce apar acum sunt generalizate, superficiale si benigne, datorita diseminarii hematogene a treponemelor. Sifilidele cutanee sunt eritematoase, pata rotunda sau ovala, nedureroasa, cu diametrul de 0.5-1.5 cm, cu margini estompate nereliefate, fara prurit, si dispar spontan la vitropresiune. Pot aparea si leziuni de recidiva intre 4-12 luni de la contact, sifilidele papuloase lenticulare sau rotunde de 3-10 mm, de culoare rosie. Dispar in circa 2-10 saptamâni sau pot lasa macule pigmentare persistente. Sifilidele de la nivelul mucoaselor, in mare parte erozive si zemuinde, sunt cele mai contagioase; ele sunt mai rare decât leziunile cutanate si pot afecta parul, onixisul sifilitic, decolorarea unghiei, fragilitate. Sifilisul secundar mai cuprinde manifestari generale- cefalee, poliadenopatie, dureri osoase, viscerale- hepatice, renale, oculare, cardio-vasculare, genitale. Dupa perioada secundara si o perioada de latenta de 2-3 ani, urmeaza perioada tertiara, care dureaza 10 pana la 15 ani.Sifilisul tertiar. Se întâlneste foarte rar, datorita masurilor energice de lupta antivenerice. Leziunile apar la 3-12 ani de la debutul bolii. In aceasta perioada sunt prezente leziunile profunde, distructive, ireversibile, in special ale sistemului nervos, visceral, tegumentar, aparatului locomotor. Sifilidele tuberculoase si goma, dupa vindecare, lasa cicatrice.Diagnosticul luesului se face pe baza analizelor sângelui sau a lichidului cefalorahidian. Reactiile serologice se pozitiveaza la 6 saptamâni de la contaminare. Dupa 3-4 saptamâni de la contact, persoana devine contagioasa foarte puternic, prin prezenta leziunilor deschise, de altfel descrise ca fiind prezente in perioada a doua- secundara, ca si in cea a treia- tertiara. Complicatiile sifilisului sunt numeroase si foarte grave. Astfel, pot aparea boli nervoase ca paralizia generala progresiva, tabesul, boli ale sistemului osteoarticular, boli cardio-vasculare (aortita sifilitica), caderea partiala a parului si a sprâncenelor, icter, nefrite. Iata de ce in cazul unui contact, presupus infectat, se face tratament preventiv sub supravegherea medicului. Acest tratament da rezultate foarte bune daca ester început cat mai precoce; întelegem aceasta prin efectuarea tratamentului pana la a 15-a zi de la contact si, in special, înaintea pozitivarii reactiilor serologice. In aceasta perioada, tratamentul este mai simplu si da rezultate foarte bune. Tratamentul trebuie sa fie precoce si corect, vizând vindecarea completa a bolnavului. S-au folosit in tratamentul sifilisului antibiotice si corticoizi.