Ideile filosofilor iluministi s-au rãspândit în Lumea Nouã la fel ca în întreaga Europã. Thomas Jefferson, Thomas Paine, Benjamin Franklin si multi alti ctitori ai Americii au fost profund influentati de noua credintã Protestant-Iluministã în ratiunea omeneascã, atât de bine exprimatã de Condorcet. Idea perfectibilitãtii nelimitate a speciei omenesti, nu crestinismul istoric, a fost ideologia predominantã a experimentului american. Deoarece în zorii istoriei americane tranzitia de la credinta crestinã la materialismul secular nu se definitivase, unii din ctitorii americani continuau sã-si înzorzoneze discursurile si scrierile cu referiri, adesea personale si fervente la ideile si învãtãtura crestinã. Cu toate acestea, asa cum istoria noastrã ulterioarã avea s-o arate din plin, natiunea formatã pe temelia asezatã de ei este una agresiv secularã ce se opunea acum aproape fiecãrei învãtãturi morale, ierarhice si sacramentale din Biserica istoricã.
De la începutul istoriei americane, influenta a douã forte secularizante anti-crestine avea sã modeleze etosul american. Prima se regãseste în teologia Puritanismului calvin bazatã pe dublul stâlp ideologic al fatalismului augustinian si ‘Sola Scriptura’, ostilã traditiei bisericesti, slujirii liturgice, icoanelor, episcopilor, sacramentelor si, la fel de bine, printilor si regilor împotriva cãrora Puritanii s-au revoltat în politicã. A doua fortã anti-crestinã avea sã fie modelatã de cei ca Jefferson, care, fãrã retineri, au preluat ideile Iluminismului european si s-au strãduit sã le aplice documentelor fundamentale ale Americii în uriase doze utopice, umaniste.
Conceptul calvin al ‘alesilor’ a fost convenabil secularizat de ctitorii americani si extins sistemelor politice prin care o natiune putea sã devinã ‘aleasã’. Astfel cã primii americani, atât Puritanii cât si umanistii din Iluminism s-au considerat cetãteni ai unei natiuni alese – oameni ai legãmântului – o ‘cetate de pe colinã’.
În timp ce a devenit complet secularizatã, America Protestantã a pãstrat totusi un anumit atasament fatã de o formã de ‘crestinism’ diluat, comod si usor acceptabil de societate. Americanii au respins formele si mai crude ale bigotismului anti-religios manifestat de filosofii iluministi francezi, multi dintre ei stând la o parte si aplaudând decapitarea si persecutarea atâtor si atâtor preoti în timpul revolutiei franceze.
Cu toate acestea, umanistii americani au adoptat cu entuziasm elemente utopice din gândirea iluministã si din curentul romantic ce i-a urmat. America, credeau ei, urma sã fie ‘un nou paradis, …un nou Canaan [care] îl va depãsi pe primul’, asa cum poetul laureat al Revolutiei franceze, Philip Freneau, a scris în poemul sãu Gloria Americii.
Noua constiintã americanã proslãvitã de Freneau avea sã fie odrasla iluminismului francez, nu a Bisericii istorice. Oricât de secularã era în esentã, aceastã constiintã era strãbãtutã de o viziune utopicã de o intensitate religioasã. Acest vis utopic a fost, involuntar, îmbinat cu aspectul milenar al Protestantismului si cu determinismul fatalist al lui Calvin, permitându-le astfel americanilor sã îmbine în mod convenabil, ceea ce istoricul Page Smith numea: ‘asteptãrile utopice lumesti si dogma crestinã…
Tot mai mult în noua ‘utopie’ americanã, pãcatul a încetat sã fie considerat drept cauzã a crizei morale a oamenilor, iar ‘progresul materialist’ – si în cele din urmã cel economic – avea sã fie idolatrizat tot mai mult, devenind noul ‘Dumnezeu’ care va salva poporul american ‘ales’ nu de pãcat, ci de înapoiere politicã si economicã. S-a ajuns sã se creadã cã prosperitatea va duce la bunãtate fãrã sã mai fie nevoie sã se ia în ecuatie problema pãcatului sau a cãintei. Educatia, belsugul economic, indicii de crestere continuã, vor crea un mediu atât de plãcut încât nu va mai fi nevoie de cãintã de vreme ce oamenii educati, bine hrãniti, democratic reprez