A trăit între anii 1564 şi 1642. A fost un fizician şi astronom italian, care, împreună cu astronomul german Johannes Kepler a iniţiat revoluţia ştiinţifică, care a înflorit de la fizicianul englez, Isaac Newton. Cea mai mare contribuţie a sa a fost în astronomie, unde a folosit telescopul pentru a observa şi a descoperi petele solare, munţii şi văile lunare, cei mai mari patru sateliţi ai lui Jupiter şi fazele lui Venus. În fizică a descoperit legea căderii corpurilor şi mişcarea proiectilelor. În istoria culturii Galileo este un simbol în bătălia împotriva libertăţii cercetării. Galileo s-a născut lângă Pisa, pe 15 februarie 1564. Tatăl său, Vincenzo Galilei, a jucat un rol important în revoluţia muzicală de la polifonia medievală până la melodia armonică. Exact când Vincenzo a văzut teoria rigidă, acesta a înăbuşit alte noi forme în muzică, aşa că fiul său mai mare a mers să vadă teologia fizică aristotelică limitându-se la cercetarea ştiinţifică. Galileo a fost învăţat de călugării de la Vallombroso şi apoi a intrat la Universitatea din Pisa în 1581 pentru a studia medicina. Dar s-a întors imediat la filozofie şi matematică, plecând de la Universitate fără diplomă, în 1585. Pentru un timp a profesat în particular şi a scris despre hidrostatică şi despre mişcarea naturală, dar nu le-a publicat. În 1589 a devenit profesor de matematică la Pisa, unde este denunţat că ar fi arătat studenţilor săi eroarea lui Aristotel, care credea că viteza de cădere este direct proporţională cu greutatea, dând drumul simultan la două obiecte de greutăţi diferite din Turnul Înclinat din Pisa. Contractul său nu a mai fost reînoit în 1592, probabil din cauză că a contrazis profesorii ce erau adepţi ai lui Aristotel. În acelaşi an a fost desemnat la catedra de matematică a Universităţii din Padova, unde a predat până în 1610.
La Padova, Galileo a inventat calculul cu “compasul” pentru soluţiile practice de la problemele de matematică. De la speculaţiile din fizică s-a întors la măsurători făcute cu grijă şi a descoperit legea căderii corpurilor şi calea parabolică a proiectilelor, a studiat mişcarea pendulelor şi a investigat mecanismele şi forţa materialelor. A arătat puţin interes în astronomie, dar începând în 1595 a preferat teoria lui Copernic, care spunea că pământul se învârte în jurul soarelui, şi nu teoria adepţilor lui Aristotel şi ai lui Ptolemais care spuneau că pamântul este în centrul universului şi celălalte planete şi soarele se învârt în jurul lui. Doar modelul lui Copernic a suportat teoria lui Galileo, care se baza pe mişcarea pământului. În 1609 a auzit că a fost inventat în Olanda un binoclu. În luna august a aceluiaşi an a prezentat un telescop dogelui Veneţiei, cu acelaşi câmp vizual ca al binoclului. Valoarea lui în operaţiile navale şi maritime au avut ca rezulat dublarea salariului şi asigurarea pe viaţă a serviciului de profesor.
Până în decembrie 1609, Galileo a construit un telescop cu puterea de amplificare de 20 de ori mai mare, cu ajutorul căruia a descoperit munţii şi craterele lunii. Tot el a mai văzut că, Calea Lactee este compusă din stele şi a descoperit cei patru mari sateliţi ai lui Jupiter. A publicat toate aceste descoperiri în martie 1610 în The Starry Messenger. Faima i-a adus o slujbă de matematician la curtea din Florenţa. Până în decembrie 1610 a observat fazele lui Venus, care-l contraziceau pe Ptolemais şi confirmau preferinţa lui Galieo pentru teoria lui Copernic.
Profesorii de filosofie au dispreţuit descoperirile lui Galileo. El a mai disputat şi cu profesorii din Florenţa şi Pisa despre hidrostatică şi a publicat o carte despre plutirea corpurilor în 1612. În 1613 a publicat o lucrare despre petele solare şi a prezis victoria teoriei lui Copernic. Un profesor din Pisa, în absenţa lui Galileo, a spus familiei ce domnea în Florenţa şi angajaţilor lui Galileo că a crede că pământul se mişcă este o erezie. În 1614 un preot din Florenţa i-a denunţat pe adepţii lui Galileo de la cariera preoţească. Galileo a scris o scrisoare lungă şi deschisă în care scria că Biblia ar trebui să ajute ştiinţa să progreseze, nu să o ţină pe loc. În 1616 cardinalul Robert Bellarmine îi spune lui Galileo să nu mai apere conceptul, că pământul se mişcă. În 1624 Galileo a început o carte, pe care a vrut să o intitulze “Dialog despre maree”, care în 1630 a fost licenţiată pentru a fi tipărită de către criticii romano-catolici, dar numind-o “Dialog despre cele două principale sisteme ale lumii” şi a fost publicată la Florenţa în 1632. Galileo era citat de Inchiziţia romană cu acuzaţia: “grave suspiciuni de erezie”. În 1633 a fost condamnat la închisoare pe viaţă, iar cartea sa urma să fie arsă.
Cartea finală a lui Galileo numită: “Discursul privind două noi ştiinţe” a fost publicată la Leiden în 1638. Cartea a deschis un drum ce l-a condus pe Newton la legea atracţiei universale sau legea gravitaţiei. Galileo a orbit înainte ca aceasta să fie publicată şi a murit la Arcetri, lângă Florenţa, la 8 ianuarie 1642.
O investigaţie în astronomie a fost deschisă în 1979 de către papa Ioan Paul II şi în octombrie 1992 o comisie papală a trecut în registru greşeala Vaticanului.