Conform CS, art. 84, contravenţii silvice sînt considerate:
a) tăierea ilicită şi vătămarea arborilor şi arbuştilor pînă la gradul de încetare a creşterii lor;
b) vătămarea ilicită a arborilor şi arbuştilor care nu întrerupe creşterea lor;
c) nimicirea şi vătămarea pădurilor ca rezultat al incendierii sau folosirii neglijente a focului;
d) încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor şi regulilor sanitare în pădure;
e) distrugerea şi vătămarea culturilor silvice, arboreturilor tinere provenite prin regenerare naturală, seminţişului natural şi preexistent de pe terenurile destinate reîmpăduririi;
f) distrugerea şi vătămarea puieţilor şi butaşilor din pepiniere şi plantaţii silvice;
g) încălcarea termenelor de restituire a terenurilor din fondul forestier sau neonorarea obligaţiunilor de aducere a terenurilor în stare utilă de folosire;
h) încălcarea modului şi a termenelor de împădurire a parchetelor exploatate şi a terenurilor neîmpădurite din fondul forestier;
i) folosirea neautorizată a terenurilor din fondul forestier pentru defrişare, construcţia de clădiri administrative, depozite şi alte obiecte;
j) recoltarea şi nimicirea speciilor rare şi protejate de plante şi animale aflate pe cale de dispariţie;
k) recoltarea neautorizată a ierbii şi păşunatul ilicit al vitelor pe terenurile din fondul forestier;
l) recoltarea neautorizată a fructelor şi pomuşoarelor sălbatice, nucilor, ciupercilor, plantelor medicinale şi a altor plante, a melcilor de viţă de vie pe sectoarele unde aceasta este interzisă sau este permisă numai în baza biletului silvic, încălcarea modului şi termenelor stabilite de recoltare;
m) încălcarea modului stabilit de tăiere, colectare şi transport al masei lemnoase;
n) distrugerea şi deteriorarea semnelor de restricţie, indicatoarelor de amenajament silvic şi bornelor silvice, obiectelor de agitaţie şi informaţie vizuală, îngrădirilor de interdicţie şi a construcţiilor din locurile de agrement;
o) distrugerea şi deteriorarea fîneţelor şi păşunilor de pe terenurile din fondul forestier;
p) distrugerea şi deteriorarea canalelor de desecare, sistemelor de drenaj, drumurilor şi instalaţiilor inginereşti de pe terenurile din fondul forestier;
q) distrugerea şi deteriorarea muşuroaielor de furnici;
r) amplasarea neautorizată a stupilor şi a prisăcilor pe terenurile din fondul forestier sau nerespectarea prescripţiilor din biletul silvic în cazul amplasării lor;
s) decopertarea şi distrugerea neautorizată a litierei, păturii vii şi a stratului de sol fertil pentru a le folosi în alte scopuri decît cele silvice;
t) poluarea fondului forestier cu deşeuri şi reziduuri de construcţie, menajere şi de altă natură;
u) circulaţia şi parcarea autovehiculelor, altor mijloace de transport pe terenurile din fondul forestier, în afara drumurilor publice şi în locuri interzise;
v) nimicirea faunei de pădure, cu excepţia speciilor de carantină.
Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin contravenţii silvice se stabileşte conform tarifelor prevăzute în anexele nr.1-16 la Codul Silvic. (art. 85 CS)
Esta interzisă includerea valorii terenurilor din fondul forestier în calitate de cotă-parte în capitalul statutar al agentului economic, utilizarea acestor terenuri în calitate de gaj, alte acţiuni care pot avea drept consecinţă schimbarea deţinătorului de terenuri din fondul forestier.
Actele de vînzare-cumpărare, donaţie, gajare şi de altă natură săvîrşite între deţinătorii de terenuri din fondul forestier cu încălcarea legislaţiei se declară nule de către instanţele judecătoreşti. (art. 83 CS)
Producţia lemnoasă, alte produse ale pădurii dobîndite ilicit sînt supuse confiscării şi transmiterii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei respective care administrează gospodăria silvică sau beneficiarului silvic.
Dacă confiscarea producţiei silvice dobîndite ilicit este imposibilă, se încasează contravaloarea ei. (art. 86 CS)
Pagubele cauzate de scoaterea şi ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier, de limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier şi de înrăutăţirea stării calitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor, sînt supuse compensării integrale, inclusiv veniturile ratate, în folosul deţinătorilor de terenuri din fondul forestier păgubiţi.
Compensarea pagubelor se efectuează în modul stabilit de legislaţie de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, cărora le sînt repartizate terenuri din fondul forestier, precum şi de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, activitatea cărora conduce la limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier sau la înrăutăţirea stării calitative a pădurilor din apropiere. (art. 88 CS)
Pierderile producţiei silvice, cauzate de scoaterea terenurilor din fondul forestier pentru folosirea lor în alte scopuri decît cele silvice, de limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier şi de înrăutăţirea stării calitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor, urmează a fi compensate în fondul de conservare şi dezvoltare a pădurilor. Compensarea acestor pierderi se efectuează concomitent cu repararea prejudiciilor.
Pierderile indicate se recuperează de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii cărora li se repartizează terenuri din fondul forestier, precum şi de către întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii, în jurul obiectelor cărora se stabilesc zone de protecţie, sanitare şi de pază, fapt care conduce la scoaterea terenurilor din fondul forestier din ciclul de producţie forestieră. (art. 89 CS)
Mijloacele financiare încasate în urma recuperării pierderilor producţiei silvice sînt folosite pentru regenerarea, paza, protecţia pădurilor şi sporirea productivităţii lor. (art. 90 CS)
Litigiile intervenite între gestionarii de terenuri din fondul forestier şi autorităţile administraţiei publice locale se soluţionează de către organele ierarhic superioare, ale căror decizii pot fi atacate în instanţa judecătorească.
Litigiile patrimoniale privind relaţiile silvice se soluţionează de către instanţa judecătorească competentă. (art. 81, 82 CS)