Termenul “conflict” este de origine latină, provine de la cuvântul “conflictus” ceea ce în traducere înseamnă confruntare. În ştiinţele sociale termenul a intrat în circuit relativ nu demult. După sens lui îi sunt apropiate zeci de cuvinte sinonime – ceartă, neînţelegere, tensionare, criză, discordie, încordare ş.a., care fixează starea de ostilitate şi contrapunere a părţilor. Fiecare din aceste cuvinte are sensul său, relevând o latură sau alta a acestui fenomen social destul de răspândit în dezvoltarea societăţii – putând fi folosit într-o anumită situaţie concretă, dar toate pot fi înlocuite prin acest termen universal. În secolul XX a apărut chiar o ştiinţă aparte despre conflicte – conflictologia.

Pentru prima dată noţiunea “conflict” a fost folosită de către savantul german Gheorg Zimmeli la începutul secolului XX. Una din cele mai răspândite definiţii ale conflictului este cea dată de

sociologul american Laice Kizer. El defineşte conflictul drept luptă pentru valori şi pretenţii la un anumit statut social, pentru putere şi acces la bunuri materiale, care întotdeauna nu ajung pentru toţi, luptă, în care scopuri ale părţilor aflate în conflict sunt neutralizarea, aducerea de prejudicii (pierderi) sau chiar lichidarea, adică, nimicirea totală a rivalului, adică a unei părţi pe alta. Spaţiu al desfăşurării conflictelor poate fi: natura, cosmosul, societatea.

Evident în prelegerea dată ne vor preocupa conflictele politice, specificul lor spre deosebire de alte conflicte ce au loc în societate -economice, ideologice, religioase etc. În literatura politologică întâlnim diferite variante de tipologizare ale conflictelor în dependenţă de criteriile după care ele

se efectuează. Unul din acestea sunt cauzele, factorii, care le-au provocat. În conformitate cu acest criteriu conflictele se împart în două grupe – generate de cauze obiective si subiective.