Prima călătorie. La 8 iulie 1497 de pe puntea corabiei-amiral, “Sao Gabriel”, Vasco da Gama dăduse semnalul de pornire micii lui flote, compusă din partu corăbii. Ţinta spre care pornea era India. Bartolomeu Dias, încercatul navigator, a ales chiar el cele trei caravale: “Sao Gabriel”, de 100 de tone, ”Sao Miguel” de 50 de tone, ”Sao Rafael” de 120 de tone, precum şi o navă de transport de 200 de tone. Pentru că fără îndoială expediţia urma să poarte şi lupte, pe toate corăbiile au fost montate câte două rânduri de bombarde. Pentru că nu se ştia cât va dura călătoria, în calele corăbiilor au fost stivuite şi bine amarate provizii pentru trei ani de zile. Pentru zilele de post s-a luat orez, brânză şi peşte sărat. Pentru căpitani au fost alese cele mai bune instrumente de navigaţie, ale timpului, şi se pare că şi o întreagă bibliotecă documentară şi de hărţi. În ceea ce priveşte echipajele, au fost selecţionaţi numai marinari încercaţi şi care cunoşteau bine şi o meserie ce putea fi de folos atât la bordul corăbiilor, cât şi pe uscat. Numărul lor era de 200. Au mai fost luaţi şi vreo zece condamnaţi la moarte, care fuseseră graţiaţi cu condiţia să însoţească expediţia şi să efectueze acţiunile întradevăr riscante, ca recunoaşterile în aşezările de pe coastele necunoscute, unde ei erau lăsaţi o vreme să se informeze urmând a fi luaţi la întoarcerea corabiei.
Coducerea acestei atât de pregătite expediţii nu a fost încredinţată încercatului şi verificatului navigator Bartolomeu Dias ci unui personaj aproape necunoscut, mai ales ca navigator şi explorator: VASCO DA GAMA. El provenea dintr-o familie de mici nobili ce-şi aveau reşedinţa în micul oraş de pe coastă, Sinues. El a luat parte la mai multe călătorii dealungul coastelor de vest ale Africii.
În dimineaţa zilei de 8 iulie, după o slujbă religioasă şi după o salvă de salut trasă cu toate bombardele, corăbiile ridicară pânzele şi luară largul. La 15 iulie trecură pe lângă arhipelagul Insulelor Canare. În noaptea de 16 spre 17, trecură de Tropicul Racului. Din seara zilei de 3 august şi până la 4 noiembrie amiralul şi oamenii săi nu vor mai vedea pământul Africii. La 22 noiembrie Vasco da Gama trecu de Capul Bunei Speranţe aflându-se acum pe drumul spre Indii. În ziua de 25 noiembrie mica flotă aruncă ancorele în golful cel boteză Sao Braz (Mossel-Bay) unde rămase 13 zile.
La 16 decembrie corăbiile lui da Gama trecură de ultimul padrao ridicat de Bartolomeo Dias. De Crăciun ajunseră în dreptul unei coaste împădurite pe care, în cinstea sărbătorii, o botezară, Natal (Crăciun). Peste o săptămână avu loc o întâlnire cu negrii care, până atunci, nu mai văzuseră oameni albi. Atât de bine s-au înţeles localnicii cu portughezii încât Vasco da Gama a botezat regiunea: Terra da Boa Gente (ţara oamenilor buni). După o altă săptămână de navigaţie, la apropierea corăbiilor de coastă, alţi localnici le ieşiră în cale. În timp ce făceau noi provizii portughezii văzură venind cu bărcile, pe un fluviu din apropiere, câţiva negrii care purtau în jurul şoldurilor şi aveau şi capul acoperit cu pânzeturi viu colorate şi care le oferiră spre vânzare ţesături de bumbac şi de mătase diferite atât ca ţesătură cât şi ca ornamentare de cele africane. Erau primele elemente ale unei civilizaţii orientale cu care s-a întâlnit Vasco da Gama aici în Africa. De acum amiralul portughez era sigur că este pe drumul cel bun: drumul pe care veneau mărfurile din orient. El boteză locul Rio dos Bons Signaes (Râul semnelor bune).
La 1 martie portughezii au ajuns în rada primului mare port de pe coasta de răsărit a Africii, Bozambic.
La 24 aprilie porniră cu pânzele în vânt spre aceanul Indian, spre India. În 23 de zile mica flotă portugheză împinsă de musonul de sud-est trecu marea şi în ziua de 18 mai în faţa ochilor europenilor uimiţi apăru coasta Malabarului cu înalta faleză a Ghâtilor orientali. Ca semn de bun augur, portughezii au fost primişi cu averse cumplite care le îngreunau înaintarea şi orientarea. În curând apăru un oraş : Calicut. Ţinta călătoriei lui Vasco da Gama fusese atinsă. Portughezii ajunseseră în India. Era în ziua de 20 mai 1498. Data aceasta deschidea o pagină nouă în istoria Portugaliei, dar şi în istoria Indiei şi a Orientului Îndepărtat care vor face acum conoştinţă cu noii veniţi: Europenii.
Oraşul Calicut era socotit, cel puţin de negusttorii arabi şi indieni, “al cincilea port al lumii” şi era capitala unui principat ce se întindea dealungul coastei de vest a Indiei numită Malabar. În cele trei luni cât a stat Vaso da Gama în India, oamenii lui au putut număra numai la Calicut peste 1500 de corăbii de comerţ care plecau şi veneau zi şi noapte în port. În ce priveşte corăbiile, europenii constatară că ale lor erau mai rezistente, mai bine dotate cu utilaj nautic şi fără îndoială mai bine înarmate.
La 15 septembrie, conform obiceiului lor, portughezii au ridicat nu departe de Calicut, un padrao. La 20 septembrie escadra portugheză atinse insulele Laccadive, de unde luă apă şi primi la bord şi un “european”, care a fost rebotezat cu numele de Gaspar da Gama la întoarcerea în Portugalia. El a participat apoi la expediţia următoare condusă de Cabral.
La 5 octombrie amiralul Vasco da Gama puse capul corăbiei sale spre vest şi, urmat de celelalte două, luă drumul Africii. Drumul a fost greu pentru că, necunoscând regimul vânturilor (musonul) în această parte a lumii, până să vadă coasta Africii el a plutit tot timpul cu vântul din faţă sau din borduri. În vremea aceasta, la bordul corăbiilor, boala marilor călătorii pe mare era dezlănţuită: scorbutul făcea ravagii. La 2 ianuarie matelotul de pe catarg strigă cuvântul salvator: pământ – se vedea un oraş pe coasta africană. Era Magadoxo (Mogadiscio). Amiralul însă nu se hazardă în portul necunoscut, ci se îndreptă spre Melinda unde ajunge la 7 ianuarie.
La 1 februarie mica escadră era în dreptul insulei Mozanbic iar la 3 martie în golful Sao Braz. La 20 martie Vasco da Gama dublă Capul Bunei Speranţe pornind în ultima etapă a drumului, spre ţară, etapă pe care o şi parcurse foarte repede. La 25 martie ajunse la Rio Grande. De acum cele doua corăbii care mai rămaseră, se separară. Căpitanul Coelho îşi urmă drumul ajungând la 10 iulie 1499 la Lisabona iar da Gama se îndreptă spre factoria de la Santiago din Insulele Capului Verde de unde nemaiputând continua drumul, pe corabia amiral, se urcă împreună cu fratele său muribund, căpitanul de corabie Paolo da Gama, pe o caravelă ce mergea spre Portugalia. Vasco da Gama a ajuns la Lisabona la 29 august 1499, unde a fost primit cu mari onoruri.
Din această călătorie remarcabilă din cei peste 200 marinari, câţi formau echipajele celor 4 corăbii la plecare, se mai întoarseră doar 50 de oameni.
A doua călătorie a lui Vasco da Gama
În 1502 o altă mare flotă era pregătită de drum, 20 de corăbii, dintre care cele mai multe nave de război. Comanda o avea “amiralul Indiilor”, Vasco da Gama. El era ajutat de doi căpitani încercaţi Estevao da Gama şi Vicente Sondre. Drumul a fost greu din cuza deselor furtuni. Pe coasta de răsărit a Africii, da Gama vizită pe sultanii cunoscuţi în a prima călătorie. Cu cei mai importanţi reînoi tratatele comerciale şi de alianţă. După ce trecu şi prin apropierea Melindei, al cărui sultan îi era bun prieten, Vasco da Gama porni spre est, ajungând la 3 octombie 1502 la Cananor. Aici cu omare cruzime ce era de altfel obişnuită în această epocă, Vasco da Gama atacă incendiind o mare corabie ce ducea pelerini de la Mecca. Din câteva sute de oameni doar 20 de tineri au fost salvaţi. Aceştia, devenind mai târziu creştini, în Portugalia, vor lupta, ca soldaţi, sub steagurile regelui.
Rajahul din Cananor primi cu cinste pe amiralul portughez. El se oferi chiar să ridice, pentru europeni, în apropierea oraşului un fort. Apoi flota portuhgeză se îndreaptă spre Calicut. În timp ce rajahul încerca să se opună atacurilor crudului portughez, corăbiile de transport portugheze erau încărcate la Cananor şi la Cochin cu preţioase mirodenii şi când totul fu gata amiralul, lăsând în apele Indiei o mică flotă compusă din 7 corăbii, sub comanda căpitanului Sondre, porni spre Europa. La Lisabona ajunse în 11 octombrie 1502. Expediţia condusă de “amiralul Indiilor” aduse un mare câştig. Valoarea mărfurilor era de un milion şi jumătate de maravedis de aur, o sumă importantă pentru vremea aceea. Şi beneficiul coroanei fu mare, ţinându-se seama că regele îşi rezervase monopolul celor mai preţioase produse şi putea încasa până la 5/8 din valoarea celorlalte mărfuri. Vasco da Gama şi-a avut partea lui, iar regele îi mări şi pensia ce i-o acordase.