Carol al V-lea a moştenit un imperiu vast, care părea să domine Europa secolului XVI. Dar dimensiunile imperiului erau mai degrabă o sursă de slăbiciune decât de putere şi, timp de 36 de ani, Carol a înfruntat mari dificultăţi. Familia Habsburgilor a devenit o forţă în Europa Centrală în secolul XV, când şi-a concentrat puterea în jurul ducatului de Austria. Începând cu 1438, capul familiei a fost ales şi împărat al Sfântului Imperiu Roman, cu toate că suveranitatea sa (asupra unui teritoriu corespunzând Germaniei de azi) aducea mai mult prestigiu decât decât autoritate propriu-zisă. După aproape un secol, matrimoniale şi decesele din familiile rivale au făcut din Habsburgi dinastia cea mai puternică din Europa, titlurile si teritoriile ajungând în mâinile tânărului arhiduce Carol. Născut în 1500, Carol a devenit rege al Spaniei în 1516. Trei ani mai târziu, a moştenit teritoriile austriece şi ducatul de Burgundia de la bunicul său Maximilian I, precum şi titlul de împărat al Sfântului Imperiu Roman. După Spania, a urmat sudul Italiei, Sicilia şi Sardinia şi marele Imperiu Spaniol care era creat în cele două Americi; în calitate de duce de Burgundia, Carol a condus şi Ţările de Jos (Belgia şi Olanda). Aceste posesiuni l-au făcut pe Carol al V-lea conducătorul celui mai mare imperiu european, de la cel condus de Carol cel Mare în secolul al IX-lea.
Imperiul lui Carol al V-lea era prosper, deoarece Ţările de Jos deveniseră centrul comerţului european şi cantităţi din ce în ce mai mari de aur şi argint proveneau din exploatarea minelor din America Latină. Carol era capabil să-şi conducă provinciile îndepărtate eficient, cu ajutorul membrilor loiali ai familiei sale, fiind ajutat şi de trupele spaniole.
În ciuda avantajelor enumerate anterior, sarcina lui Carol nu era tocmai uşoară; imperiul nu numai că are vast, dar şi inaccesibil. Căile de comunicare între majoritatea regiunilor sale – Spania, Italia, Austria şi Olanda – erau lente şi dificile, chiar şi atunci când nu erau ameninţate de puteri învecinate. De asemenea, datorită dimensiunilor imperiului, existau forţe ostile – francezii, prinţii germani, luteranii, turcii – la tot pasul. Cheltuielile excesive pe care Carol le făcea în scopul finanţării de războaie au devenit şi mai mari datorită inflaţiei din secolul XVI, iar prosperitatea Indiilor şi a Ţărilor de Jos nu era de ajuns pentru
a-l împiedica pe acesta să se afunde în datorii.
Carol era un conducător conştiincios, deşi nu strălucit, însă de-a lungul domniei sale nu a fost niciodată capabil să-şi expoateze victoriile sau să-şi adune toate resursele pentru a face faţă unei probleme majore, deoarece întotdeauna apărea o nouă criză ce trebuia rezolvată.
O astfel de problemă era şubrezirea Sfântului Imperiu Roman, un grup de teritorii cu sute de autorităţi separate. Acestea cuprindeau câteva sate mari, ca Bavaria, Saxonia şi Brandenburg, unde prinţii erau independenţi şi, prin urmare, ostili vis-à-vis de creşterea autorităţii împăratului. Orice planuri de reformare a imperiului se loveau de opoziţia acestora, iar Carol nu a reuşit să creeze o “Nouă Monarhie” centralizată în Germania care să poată fi comparată cu Anglia şi Franţa.
Dificultăţile lui Carol erau intensificate de diviziunile religioase care fuseseră provocate de Reforma Protestantă, începută de Martin Luther. În 1521, în cadrul Dietei (adunării) de la Worms, Carol a susţinut doctrina catolică tradiţională, condamnându-l pe Luther, însă înainte de a trece la măsuri concrete a fost reţinut de războaiele franceze.
În ultimii ani de domnie, Carol Quintul a fost pe punctul de a înregista succese în Germania, profitând de armistiţiile cu francezii şi turcii pentru a înfrange liga prinţilor protestanţi la Muhlberg (1547). Dar, ca întotdeauna, succesul lui Carol nu făcea decât să-i unească pe ceilalţi duşmani ai săi. Franţa i-a subvenţionat pe prinţi şi a intrat în război, care a luat sfârşit în 1555 prin pacea de la Augusburg.
În această perioadă, Carol s-a decis să abdice. În mod semnificativ, Carol şi-a împărţit imperiul enorm şi tulburat între fratele său Ferdinand, care a devenit ducele Austriei şi viitor împărat al Sfântului Imperiu Roman, şi fiul său Filip, care a primit Spania, Italia şi Ţările de Jos. Carol s-a retras în Spania, unde a trăit liniştit până la moartea sa, în 1558.
Date importante:
1516 – Carol devine rege al Spaniei
1517 – Începe reforma în Germania
1519 – Carol devine împărat al Sfântului Imperiu Roman
1521 – Dieta de la Worms: Carol îl condamnă pe Luther
1522-1529 – Războaiele împotriva francezilor, desfăşurate în Italia
1525 – Victoria de la Pavia
1527 – Asedierea Romei
1529 – Turcii asediază Viena
1535 – Forţele imperiale recuperează Tunisul
1536-1538 – Războiul cu Franţa
1541 – Expediţia imperială împotriva Algerului eşuează
1542-1544 – Războiul cu Franţa
1547 – Lupta de la Mulberg
1552 – Franţa şi Germania se aliază împotriva lui Carol
1555 – Pacea de la Augsburg. Carol abdică
1558 – Moartea lui Carol Quintul