Dupã Marea Schismã din 1054 si Reforma Protestantã, al treilea eveniment responsabil pentru crearea veacului nostru modern post-crestin a fost Iluminismul. Noua mentalitate Renascentisto-Protestantã de contestare a autoritãtii Bisericii istorice si excesele rationaliste ale Calvinismului au fost duse pânã la ultimele lor consecinte logice, secularizate de cãtre filozofii iluministi de secol XVIII. Alexis de Toqueville vorbeste grãitor despre impactul pe care Protestantismul l-a avut asupra unuia din pãrintii Iluminismului, Voltaire: “Sederea de trei ani în Anglia [Protestantã] l-a familiarizat pe Voltaire cu libertatea politicã fãrã ca aceasta sã-l si seducã. Ceea ce cu adevãrat i-a plãcut în acea tarã a fost filosofia scepticã atât de rãspânditã acolo.” În secolele XVII si XVIII anumiti filosofi francezi au început sã ridiculizeze toatã religia, chiar si idea cã supranaturalul existã, înlocuind astfel de concepte religioase cu ceea ce ei numeau ‘ratiune’. Iluminismul asadar avea sã se nascã în contextul exploziv al certitudinilor religioase istoric-crestine care începeau sã se clatine, al scolasticismului Romano-Catolic rationalist, al noilor dogme Protestante si al rigidului determinism rationalist calvin. Ceea ce au fãcut filosofii Iluministi a fost sã secularizeze revolutia Protestantã si sã o desãvârseascã, la fel cum Darwin mai târziu avea sã secularizeze conceptul teologic al selectiei, numindu-l supravietuirea celor puternici, iar Marx avea sã secularizeze idea augustiniano-calvinã a predestinãrii, numind-o ‘marsul inevitabil al istoriei’.
Îmi pare cã Iluminismul este ‘copilul din flori’ secularizat al celor trei miscãri reactionare, care, toate aveau sã-i datoreze aparitia coruptiei din Biserica Latinã Apuseanã: miscarea scolasticã, Renasterea si Reforma. Astfel, Iluminismul a fost o miscare condusã de oameni care au respins învãtãturile Bisericii Romano-Catolice istorice si, împrumutând din rebeliunea rationalistã a Renasterii si a noii religii Protestante, a început sã conteste întreaga autoritate, însãsi idea de rânduialã divinã.
Ceea ce eruditii Renasterii au început prin contestarea Sfintei Traditii avea sã sfârseascã printr-o respingere a acelei Traditii. Ceea ce au început Protestantii printr-o revoltã împotriva coruptiei papale, avea sã sfârseascã printr-o rãzvrãtire împotriva lui Dumnezeu. Ceea ce pornise printr-o respingere a autoritãtii sacramentale a Bisericii, a sfârsit prin respingerea sfinteniei vietii omenesti. Ceea ce a început prin batjocorirea Sfintelor Taine de cãtre miscarea rationalistã scolasticã, a sfârsit prin proclamarea unor muritori drept noi ‘zei’. La sfârsitul Reformei, cultura occidentalã era pe punctul de a-si pierde simtul sacrului. Filosofii Iluministi au dat oamenilor ultimul brânci înspre prãpastia îndoielii unde fuseserã adusi de cãtre corupta Bisericã Romanã scolasticã si de cãtre Reformatorii Protestanti.
În timpul Iluminismului, câtiva filosofi francezi, printre care Voltaire si Turgot au respins viziunea traditional crestinã asupra lumii, adoptând credinte anti-crestine si anti-traditionale care s-au pãstrat pânã în ziua de azi. Filosofii au învãtat cã oamenii nu au nevoie de adevãrul transcendent, dat de Dumnezeu, si nici de cãlãuzirea Sfintei Traditii crestine. Ei credeau cã oamenii pot hotãrî mult mai bine în ceea ce priveste chestiunile morale, fãrã ajutorul religiei, autoritãtii Bisericii sau lui Dumnezeu. Au afirmat, mai mult decât atât, cã cei care împãrtãsesc o viziune traditional-religioasã asupra vietii sunt un obstacol în calea progresului uman si ratiunii. Credeau cã ratiunea secularã este singura necesitate pentru cunoastere si progres. Gândirea omeneascã, nu Dumnezeu ar constitui astfel o temelie suficient de ‘progresistã’ pentru societatea viitorului.
Reformatorii au respins Sfânta Traditie din vechime a Bisericii, înlocuind-o cu sloganul ‘Sola Scriptura !’, au spus cã nu au nevoie de nici o traditie pentru interpretarea Scripturilor, afirmând cã dacã omul se foloseste de ratiune, Biblia se explicã de la sine. Filosofii Iluministi au dus mai departe ideile Reformatorilor – respingând nu numai Biserica istoricã, slujirea liturgicã, Sfintele Taine, sacramentele si Sfânta Traditie, ci si Biblia însãsi. Tot ce le-a rãmas a fost credinta Reformatorilor în puterea intuitivã a omului de a interpreta marile taine ale vietii fãrã nici un ajutor exterior. Ei aveau sã reducã sloganul Reformatorilor ‘Sola Scriptura’ la numai ‘Sola!’
Marchizul de Condorcet, prieten si truditor cu Voltaire în via Iluminismului a scris acest sumar celebru al principalului crez Iluminist:
“Am fost martorii evolutiei unei noi doctrine care urmeazã sã dea lovitura finalã structurii descompuse a prejudecãtii [religioase]: este însãsi ideea perfectibilitãtii nelimitate a speciei umane.”
O astfel de afirmatie pare, la prima vedere a fi la polul opus celor cinci puncte ale Calvinismului. Dar cu drumul pavat de cãtre scolastici pentru impulsul irational al reductionismului, cu Dumnezeu ‘explicat’ de cãtre Reformatori, cu unitatea sacramentalã a Bisericii sfãrâmatã de cãtre calvinisti, cu ‘Dumnezeul’ Consilului de la Dort prezentat drept un monstru capricios, ideile lui Condorcet aveau sã marcheze, în mod firesc, urmãtoarea etapã.
Daca realitatea a putut fi redusã la un simplu joc al selectiei predestinate – supravietuirea celor puternici alesi de Dumnezeu – de ce nu am renunta la serviciile unui zeu care începea sã semene cu un demon pe zi ce trece? De ce nu am alege un om care sã domneasca peste un paradis creat de el? Si de ce nu am inventa o întreagã lume, mântuind omenirea prin artã, inginerie socialã si stiintã, nicidecum prin reînnoire spiritualã?