În primãvara anului 1578 , a vãzut lumina zilei în orasul Folkestone, din comitatul Kent, cel care avea sa devina una din personalitatile stiintifice cele mai proeminente ale Anglei si ale lumii, W. Harvey.
În timpul scolarizãrii sale W. Harvey a avut posibilitatea sa cunoascã lucrãrile anatomistilor italieni , adâncind pe acelea ale lui Colombo si Cesalpino, precum si ale profesorului sãu Fabrizio d’Aquapendente.Climatul stiintific de la Padova, unde si-a inceput primele cercetãri, avea astfel sã influenteze epocala sa descoperire.Martori oculari povesteau cã, alunecând de pe varful unei cãrute si lovindu-si tâmpla, primul lucru a fost sã-si verifice pulsul propriu.Cu calmul ce îl caracteriza, W. Harvey si-a inceput cercetãrile cu privire la circulatia sîngelui. El a disecat numeroase animale, a fãcut vivisectii, spre a le observa inima si modul de miscare al sîngelui în sistemul de irigatie al organismului. Spre a stabili precis drumul fãcut in organism a experimentat pe câini , cãrora le lega diferitele vene si artere din anumite regiuni ale corpului. Astfel blocand vena cavã a observat cã vasele se tumefiazã spre extremitati, În timp ce portiunile lor apropiate de inimã se golesc de continut. Încetând blocarea, sângele si-a urmat calea spre atrii. Acest lucru l-a convins cã sângele circulã prin vene, din portiunile vecine, spre inimã.Dupã numeroase experiente si observatii, în anul 1619, când si-a inceput cursul de anatomie, W.Harvey a expus conceptia sa despre circulatia sângelui. Datoritã structurii el admite cã „sângele strãbate mereu plãmânii, spre a se întoarce in aortã, ca la jocul celor douã clapete, al unei pompe de apã”. El mai admite, cã „sângele trece prin artere spre vene, de unde se demonstreazã cã are o miscare perpetuã, in cerc a sângeluisub impulsul inimii”. Aceste câteva rânduri contin miezul epocalei descoperiri. Marele merit al lui Harvey este si acela de a-si fi bazat afirmatiile sale pe o serie de demonstratii matematice. Astfel el a introdus pentru prima oarã, in cercetãrile biologice anumite elemente matematice. Prin aplicarea legilor mecanice a ajuns la concluzia cã miscarea sângelui in artere provine din izbirea coloanei sanguine de peretii elastici ai acestora. Aplicarea mecanicii in fiziologie avea sã aibã urmãri însemnate pentru dezvoltarea medicinii. Desi prezentând, incã din anul 1619, publicului larg teoria sa despre circulatia sângelui, Harvey ca un adevãrat savant, prudent in lansarea unor descoperiri revolutionare, a mai avut nevoie de încã 9 ani de cercetare si verificãri minutioase, înainte de a publica în 1628 lucrarea sa capitalã intitulatã: „Exercitatio anatomica de motu codis et sanguinis in animalibus”(Cercetarea anatomicã despre miscarea inimii si a sângelui la animale). Observatiile sale nu se limiteazã numai la om, ci el studiaza anatomia si circulatia la numeroase grupe de vertebrata si nevertebrate. Pãsãrile, soparlele, broastele, racii, molustele, viermii, insectele, embrionii de vertebrate, toate il pasioneaza si il intereseazã; el constata prezenta inimii la vreo 60 de specii diferite, studiaza rolul ei in circulatia sângelui, preocupându-se de acest fenomen indeosebi la om. În anul 1651, Harvey publica o lucrare tot atât de importanta si concisa ca si prima intitulatã: „Exercitione de generatione animalum”(Cercetãri despre dezvoltarea animalelor). În aceastã lucrare, autorul se preocupã de dezvoltarea embrionarã a inimii si a arterelor la diferite grupe de animale. El studiazã foarte amãnuntit dezvoltarea embrionarã a gãinii si a cãprioarei, arãtând cã inima apare mai devreme ca ficatul. Harvey urmãreste dezvoltarea pãrtilor embrionului si succesiunea aparitiei si diferentierilor, arãtând cã organele absolut necesare vietii apar si se dezvoltã primele, iar organele care prezintã caractere mai speciale de protectie , de apãrare, se dezvoltã la urmã.În felul acesta, el intrevede legea lui Baer, formulatã peste 200 de ani mai târziu. În urma studiilor aprofundate efectuate asupra dezvoltãrii animalelor, Harvey ajunge la o concluzie pe care o sintetizeazã in celebrul dicton „Omne animai ex ovo”(Orice animal provine din ou); desi el nu a putut vedea ou de cãprioarã, lua drept ou embrionul tânãr. Prin observatiile fãcute, Harvey este primul biolog care se situeaza pe pozitiile teoriei epigenezei. Studiind dezvoltarea diferitelor grupe de animale, el stabileste legãtura dintre ontogenie si filogenie. „ Fiecare animal in timpul formårii sale parcurge aceleasi trepte: el trece prin diferite trepte de organizare, devenind succesiv, ba ou, ba embrion, apropiindu-se de perfectiune cu fiecare fazã a dezvoltãrii”. Lucrarea apãrutã in anul 1651 a fost scrisã la vârsta de 73 de ani când Harvey devenise una dintre personalitatile stiintifice, cele mai remarcabile ale secolului al-XVII-lea. William Harvey a murit la 3 iunie 1657, in varsta de aproape 80 de ani si a fost inmormântat la Hampsteat in Essex. Se spune cã in ultimele ore ale vietii a urmãrit linistit alterarea pulsului sãu si apropierea deznodãmântului. Din studiul marelui savant, putem afirma cã acesta a reusit sã elucideze problema circulatiei sângelui, sã organizeze si îmbine cunostintele sale intr-o geniala sintezã.