După descoperirea primului caz de SIDA, in 1981, aceasta boala a fost învăluita in confuzii si speculaţii, cauzând daune grave. Pentru prevenirea răspândirii acestui „ucigaş” este necesara o informare corecta.
In jurul anului 1980, medicii din America de Nord si Europa au început sa observe o creştere treptata a numărului de pacienţi ce sufereau de o boala noua si misterioasa. Organismele persoanelor afectate de aceasta boala nu mai puteau lupta împotriva germenilor. Prin urmare, aceştia mureau datorita unor diverse boli infecţioase, cum ar fi pneumonia.Pacienţii nu avuseseră aceasta boala la naştere, ci se părea ca o contactaseră intr-un anume fel. Si mai misterios era faptul ca aceasta era o boala care nu prezenta caracteristicile unei singure afecţiuni, ci o serie întreaga de simptome si infecţii. Se părea ca principalul efect al bolii era slăbirea sau distrugerea sistemului imunitar.In termeni medicali, o serie sau un grup de simptome si afecţiuni ce tind sa acţioneze împreuna poarta numele de sindrom. Deci, noua boala a fost denumita SIDA, adică Sindromul Imunodeficienţei Dobândite.Primele cazuri de SIDA au fost diagnosticate in mod oficial in SUA, in anul 1981. după modul de răspândire si alţi factori, medicii au dedus ca boala nou-apăruta era cauzata de un germen minuscul, un tip de virus.Prin 1983, oamenii de ştiinţa din SUA si Franţa au descoperit, independent, viruşi despre care se credea ca provoacă SIDA. Francezii au denumit virusul descoperit Virusul Asociat al Limfoadenopatiei, sau VAL, deoarece cauza umflarea glandelor limfatice din organism – la gat, sub braţe si in zona stinghiei.Cercetătorii americani au dat virusului descoperit numele de Virusul Limfatic Celular Uman III, sau HTLV III, datorita modului in care acesta ataca celulele corpului. După mai multe controverse privind numirea viruşilor si care echipa de cercetători ii identificase prima data, viruşii s-au dovedit a fi aproape identici. In final, aceştia au fost denumiţi HIV, adică Virusul Imunodeficienţei Umane.
Cercetări asupra virusului HIVDin când in când apar păreri conform cărora virusul HIV nu provoacă SIDA. Se spune ca virusul este prezent doar la persoanele care au SIDA si chiar ca unele cauze necunoscute declanşează atât HIV cat si SIDA. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor de ştiinţa si medicilor considera ca HIV este cauza SIDA.Cercetările intensive începute in anii ’80 au făcut din HIV unul din cel mai studiat virus cunoscut pana in prezent. Cercetătorii au descoperit structura detaliata a acestuia si au trasat o harta a genelor sale. Ei au ajuns la concluzia ca exista mai multe tipuri de virus HIV, nu doar unul. Aceştia se modifica continuu, făcând dificila producerea de vaccinuri.

Viruşii si HIVViruşii sunt cele mai simple forme de viata. Milioane de viruşi se pot afla pe vârful unui ac. Multe boli, cum ar fi pojarul, oreionul, răcelile si gripa, sunt provocate de viruşi. Un virus tipic prezintă o porţiune centrala, sau miez construita din ADN – acid dezoxiribonucleic. Acesta stabileşte genele unui virus – codurile chimice necesare construirii mai multor viruşi identici cu el. Miezul de ADN este acoperit de un înveliş asemănător cu un mozaic, format din diverse molecule de proteine. Cu toate acestea, un virus nu se poate multiplica singur, ci are nevoie de o celula vie, cum ar fi o celula din corp, care sa-i fie gazda. Virusul pătrunde in celula gazda, adaugă genele sale genelor gazdei si determina mecanismul chimic al celulei sa fabrice sute de mii de copii ale sale. Apoi, aceşti viruşi ies din celula-gazda, omorând-o,si sunt pregătiţi sa infecteze si alte celule.HIV este un virus neobişnuit, aparţinând unui grup de viruşi denumiţi retrovirusi. Aceştia nu conţin ADN. In schimb prezintă ARN (acid ribonucleic). In interiorul celulei-gazda, ARN-ul este mai intai transformat in ADN, iar apoi acest ADN este folosit drept cod pentru înmulţirea viruşilor.In comparaţie cu alţi viruşi, HIV se transmite relativ dificil. El nu poate supravieţui in afara organismului, departe de căldura si lichide, si prin urmare nu se găseşte in aer. Aceasta înseamnă ca oamenii nu se pot infecta inspirându-l. in condiţii normale HIV nu poate fi contactat prin tuse, strănuturi, insecte, ca muşte si tantari, sau prin folosirea colectiva a prosoapelor, tacâmurilor, sau a altor obiecte.
Cum se transmite virusul HIV?HIV se poate transmite prin trei cai principale, fiecare implicând schimbul de sânge sau de lichide din organism. Oamenii pot contacta virusul atunci când sângele sau un lichid (de exemplu sperma) din corpul unei persoane infectate intra in contact cu propriul lor sânge sau lichide in interiorul organismelor lor. O cale de transmitere a virusului HIV este prin contact sexual. Acesta include relaţiile heterosexuale si homosexuale, precum si sexul oral si anal. Virusul este transmis de la un partener la celalalt prin intermediul lichidelor din corp.A doua cale prin care se transmite HIV este de la mama infectata la copilul aflat inca in uter. Virusul poate pătrunde in sângele copilului înainte ca acesta sa se nască, când se dezvolta in uter, sau in timpul naşterii.A treia cale de contactare a virusului este prin sânge sau prin lichidele corpului, de obicei prin injecţie. Înainte ca sângele sa fie testat pentru HIV, unele persoane au apucat sa doneze sânge. Unii dintre ce care au primit sânge contaminat au fost infectaţi. In prezent, sângele donat este examinat cu atenţie, in scopul prevenirii răspândirii virusului HIV prin transfuzii. Virusul poate fi transmis si prin refolosirea unui ac hipodermic nesterilizat, sau a unei seringi nesterile, deja folosita de o persoana infectata.
HIV in organismVirusul HIV ataca anumite tipuri de globule albe care fac parte din sistemul imunitar. Pe măsura ce sistemul imunitar începe sa slăbească, globulele albe devin incapabile sa opună rezistenta împotriva bolilor si de a lupta împotriva germenilor. Germenii care in mod normal ar fi rapid neutralizaţi, raman in organism si se înmulţesc. SIDA nu este cauzata de virusul HIV însuşi, ca in cazul unei boli virale obişnuite, ci se datorează incapacităţii sistemului imunitar de a lupta împotriva infecţiilor.Virusul HIV este neobişnuit deoarece principalele efecte ale acestuia nu se simt o perioada de timp, cuprinsa in general intre 5-10 ani după ce a pătruns in organism. Când o persoana este infectata cu HIV, virusul se multiplica rapid. El poate fi detectat in sânge si in lichidul din jurul creierului si şirei spinării. Persoana in cauza poate sa nu fie afectata in aceasta faza, sau poate avea unele simptome asemănătoare cu cele ale gripei, cum ar fi curgerea nasului si febra, erupţie pe piele, umflarea glandelor de la subsuoara sau dureri de cap frecvente. Aceste simptome vor fi adesea atribuite unei răceli sau unei epidemii.Aceste simptome si nivelurile ridicate ale virusului HIV in organism dispar de obicei după câteva saptamani, când persoana infectata se simte bine din nou. Virusul este prezent, dar inactiv. Persoana respectiva poate transmite inconştient virusul si altora. Pana la urma, probabil după mulţi ani, HIV se reactivează si începe sa se multiplice din nou. Acum este momentul când apare SIDA. Afte bucale si leucoplazia păroasa apar adesea pe limba bolnavului de SIDA. Aftele bucale apar sub forma unor pete albe pe limba; leucoplazia consta in nişte bube albe de-a lungul limbii.
Cum acţionează virusul HIV?Numeroase cercetări au fost întreprinse pentru a se afla cum afectează virusul HIV sistemul imunitar, insa, pana la mijlocul anilor ’90, nu au fost descoperite toate detaliile.Ceea ce se ştie este ca virusul ataca unele tipuri de celule din organism. Printre acestea sunt globulele albe din sânge, denumite limfocite, si alte celule ale sistemului imunitar care in mod normal ajuta organismul sa se apere împotriva viruşilor, bacteriilor si altor germeni.De obicei, când un anumit tip de germen pătrunde in organism, sistemul imunitar creaza molecule speciale împotriva acestuia, numite anticorpi. Anticorpii plutesc in sânge si in lichidele corpului si se lipesc de germeni sau ii distrug intr-un fel, facandu-i inofensivi.Intr-o anumita măsura, la fel se întâmpla si atunci când HIV pătrunde in organism. Sistemul imunitar produce anticorpi împotriva virusului. In acest stadiu, o analiza a sângelui sau a unui lichid din corp poate demonstra daca o persoana are HIV. Testul nu detectează virusul propriu-zis, ci anticorpii împotriva acestuia. Daca anticorpii sunt prezenţi, testul este pozitiv, indicând prezenta viruşilor. Intre timp, viruşii „adormiţi” se ascund si se modifica permanent in interiorul celulelor corpului, neatinşi de anticorpi.După un timp, virusul HIV începe sa se multiplice din nou, iar primele simptome fizice de SIDA încep sa apară. Glandele limfatice (nodurile limfei) de la gat, de la subsuoara si din zona stinghiilor se umfla si devin dureroase. Acest stadiu din evoluţia bolii este denumit LGP, adică Limfoadenopatie Generalizata Persistenta. Aceasta indica faptul ca sistemul imunitar începe sa lupte, iar numărul globulelor albe din sânge începe sa scadă.

Afecţiuni provocate de SIDAIn unele cazuri treptat, sau in altele după doar câteva saptamani, încep sa se dezvolte diverse boli. Acestea pot fi infecţii ale pielii si ale mucoaselor membranale, cum ar fi aftele si herpesul. Corpul poate ceda in fata unor infecţii, ca pneumonia si tuberculoza, sau infecţiei si inflamaţii din creier sau in jurul lui – meningita sau encefalita. Astfel de inflamaţii pot cauza confuzie sau probleme mentale. Pot apărea de asemenea tulburări de vedere, diaree sau probleme digestive si răni cu sângerări excesive. Alte boli ce pot sa apară sunt: diferite forme de cancer, ca sarcomul lui Kaposi, care provoacă răni grave ale pielii. După câteva saptamani sau luni, bolnavul intra in ultimele faze ale bolii, deoarece afecţiunile variate copleşesc organismul.
TratamentulPe măsura ce medicii si pacienţii au câştigat experienţa legata de boala, s-au înregistrat imbunatatiri in îngrijirea pacienţilor, si tratarea bolilor si afecţiunilor provocate de SIDA. De exemplu, unele tipuri de pneumonii declanşate de SIDA pot fi tratate cu medicamente antibiotice si antivirale. Inflamaţiile pielii, cauzate de sarcomul lui Kaposi, sunt remediate prin radioterapie (radiaţii sau tratament cu raze X). Dar in prezent nu se cunoaşte un leac împotriva SIDA si nici un tratament eficient pe termen lung. De asemenea, nu exista vaccin (imunizare) pentru a împiedica evoluţia si răspândirea virusului HIV, cum exista împotriva poliomelitei, pojarului si altor boli similare. In ciuda eforturilor continue de căutare de medicamente si vaccinuri anti-SIDA si a succeselor ocazionale, progresele s-au dovedit a fi lente si dificile.Deoarece viruşii trăiesc si se înmulţesc in interiorul celulelor-gazda, aceştia sunt „ţinte” greu de atins. Exista puţine medicamente antivirale eficiente, in comparaţie cu multele antibiotice care omoară bacteriile. Medicamentul zidovudina (AZT) încetineşte evoluţia SIDA la unele persoane. Insa poate avea efecte secundare neplăcute sau grave: greţuri, vărsături, stări de slăbiciune, iar in unele cazuri poate deteriora măduva osoasa. Unii pacienţi nu pot sau prefera sa nu ia acest medicament.O alta metoda ştiinţifica este împiedicarea virusului HIV de a se fixa pe suprafaţa celulei-gazda. Punctele de ataşare dintre virus si celulele corpului sunt bine percepute. Oamenii de ştiinţa încearcă sa creeze un medicament care sa intervină in procesul de legare dintre virus si celula, sau sa-l blocheze, si spera totodată ca acesta va omori si virusul in acelaşi timp.
Prevenirea răspândiriiMulte zvonuri s-au vehiculat când SIDA a fost prima data recunoscuta ca boala. In prezent se ştie ca oricine poate fi infectat cu HIV. Tanar sau bătrân, homosexual sau heterosexual, alb sau negru, bărbat sau femeie; virusul poate afecta pe oricine, in funcţie de circumstanţe. Important este daca o persoana este implicata in aşa-numitele activitati „cu grad ridicat de risc”. Aceste activitati includ folosirea de droguri cu ace nesterile si schimbarea frecventa a partenerilor sexuali, sau sexul neprotejat (fara folosirea prezervativului).Oricine poate reduce riscul de a se infecta cu HIV prin evitarea activităţilor sus-menţionate. Aceasta înseamnă evitarea drogurilor si sex protejat. Protecţia consta in folosirea prezervativului si limitarea numărului de parteneri sexuali. Este importanta cunoaşterea detaliata a trecutului sexual al partenerului, deoarece de la infecţia cu HIV pot trece ani de zile pana la declanşarea bolii SIDA. In acest interval de timp, persoana infectata cu HIV poate părea sănătoasa si poate sa nu ştie ca poarta virusul, fiind insa capabila sa-l transmită si altora. HIV se poate afla si in saliva, dar se crede ca nu poate fi transmis prin sărut.
Originile virusului HIVDe unde a apărut HIV? Exista multe teorii diferite dar neadevărate in aceasta privinţa – de exemplu, virusul HIV ar proveni din spaţiul cosmic, sau ar fi fost creat de om si ar fi scăpat din laborator. Viruşii asemănători cu HIV, denumiţi VIP (Viruşii Imunodeficienţei Primatelor), sunt caracteristici maimuţelor. Se crede ca HIV ar fi evoluat din aceşti viruşi, in urma experimentelor cu sânge si organe de maimuţe, sau a ceremoniilor tradiţionale ce implica sacrificiul acestora.Analizele genetice si cercetările asupra răspândirii HIV-ului arata ca virusul are sub 100 de ani, dar peste 20. Probabil a apărut intr-un grup restrâns de persoane dintr-o zona îndepărtata, cu mulţi ani in urma, si s-a răspândit odată cu intensificarea calatoriilor. Adevărul este insa ca nimeni nu ştie exact.
Ameninţare la adresa sanatatii in lumeIn mod sigur SIDA este o ameninţare grava a sanatatii oamenilor. Conform estimărilor, la începutul anilor ’90 peste 10 milioane de persoane aveau HIV. Organizaţia Mondiala a Sanatatii arata ca acest număr a ajuns la 40 de milioane in 2000. In SUA, in 1991, o persoana cu SIDA murea la fiecare 12 minute.Aproape toate tarile lumii sunt afectate de aceasta boala intr-un fel, deşi HIV se găseşte cu precădere in anumite zone, cum ar fi America de Nord, Caraibe, Africa Centrala si Asia de Sud-est. Deoarece majoritatea persoanelor infectate cu HIV vor avea SIDA si nu vor supravieţui, aceasta este o pierdere enorma de vieţi si resurse umane.Singura arma împotriva HIV este informarea – de unde provine virusul si cum se raspandeste. In timp ce oamenii de ştiinţa continua sa caute un tratament, singurul mod de apărare este schimbarea obiceiurilor personale, evitând activităţile cu nivel ridicat de risc.Campanii pentru încurajarea sexului protejat au fost lansate in lumea întreaga. In Anglia, Direcţia pentru Sănătate si Educaţie promovează ideea: „Eşti protejat in măsura in care vrei sa fii”.

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!