Protozoarele sunt cele mai mici animale de pe pământ : fărâme microscopice de viaţă, compuse fiecare dintr-o singură celulă ce conţine toate mecanismele supravieţuirii independente.
Aceste organisme au fost probabil primele forme de animale apărute pe pământ, de aceea sunt cunoscute sub numele de “primele animale” sau protozoare. Majoritatea sunt organisme microscopice cu diametrul mai mic de un milimetru, invizibile cu ochiul liber. Fiecare este, în esenţă, o picătură de citoplasmă gelatinoasă, închisă într-o membrană care permite intrarea şi ieşirea substanţelor chimice simple, în timp ce reţin înăuntru proteinele complexe. Citoplasma însăşi conţine o varietate de structuri responsabile pentru prelucrarea substanţelor nutritive şi controlul conţinutului de apă, şi un nucleu care acţionează asemenea unui creier, coordonând activităţile celulei. Protozoarele aparţin regnului Protista, care include şi algele unicelulare. Protozoarele sunt un subregn, constând din şapte încrengături : – încrengătura Sarcomastigophora include amibele şi flagelatele. Există aproximativ 18.500 de specii. Printre specii se numără : Euglena. – încrengătura Ciliophora constă din ciliate. Există circa 7.200 de specii. Printre specii se numără : Didinium. – încrengăturile Apicomplexa, Labyrinthomorpha, Microspora, Myxospora şi Ascetospora formează împreună protozoarele parazite. Există aproximativ 5.600 de specii. Printre specii se numără : Plasmodiul. Protozoarele prosperă în număr imens şi sunt o parte esenţială a reţelelor de hrană şi a ciclurilor de descompunere ale lumii – dar, pentru că sunt atât de mici, abia dacă ne dăm seama de existenţa lor.

EUGLENA
Prea măruntă pentru a fi văzută cu ochiul liber, Euglena prezintă la microscop forma unui fus turtit, purtând în vârf un bici (flagel), cu care bate cu putere apa pentru a înainta mai rapid. Corpul ei unicelular conţine granule verzi de clorofilă, ceea ce ne-o arată capabilă să îndeplinească funcţia complexă a fotosintezei. Datorită mişcărilor ei independente şi vioaie, ajutate de micul organ de locomoţie, ea ne sugerează mai mult lumea animală. Marea ciudăţenie a acestei plante o constituie modul ei de hrănire, când animal, când vegetal. Aşezând o Euglenă la întuneric şi adăugând în mediul ei de viaţă substanţe organice, ea îşi pierde culoarea verde, devine aproape străvezie şi începe să se hrănească ca un animal. Adusă din nou la lumină, îşi recâştigă granulele de clorofilă şi revine la modul vegetal de hrănire. În ce regn putem încadra această fiinţă uimitoare? Dacă pentru stabilirea filiaţiei ei va trebui să-I urmărim rudele apropiate, ne vom încurca şi mai rău. Unele neamuri se hrănesc cu substanţe minerale şi nu-şi schimbă niciodată culoarea verde; altele, dimpotrivă, lipsite de clorofilă, se hrănesc saprofit, ca orice animal. Între sutele de mii de fiinţe microscopice ce populează apele, multe şi dintr-un regn, şi din altul prezintă asemănări şi grade de trecere spre Euglena. Ea face parte dintre acele numeroase vieţuitoare în care se şterg parcă deosebirile dintre animale şi plante şi care constituie un fel de punte directă între unele şi altele.