O dată cu încputul ciclului sexual sezonier, păsările ajunse la maturitate sexuală intră într-o stare de mare agitaţie. Reprezentanţii sexului activ se îmbracă într-un penaj nou şi sunt dotaţi cu ornamentaţii caracteristice.
La speciile poligame mai mulţi masculi se adună în anumite locuri, numite arene, pe care îşi desfăşoară dansurile nupţiale, executând o serie de mişcări şi jocuri adesea foarte complicate şi de o mare spectaculozitate, prin care îşi etalează calităţile de dansatori, strălucirea şi farmecul penajului.La speciile poliandre, femelele reprezentând sexul activ, selecţia în urma dansului se va face în cadrul acestora; se vor selecţiona cele mai viu colorate, cele mai robuste, mai combative, care vor acapara cu prioritate masculii.Speciile monogame prezintă în perioada premergătoare împerecherii o comportare oarecum diferită de cea a speciilor poligame şi poliandre. Masculii, cei care nu au migrat şi cei care au sosit din cartierele de iernat, îşi ocupă primăvara, de timpuriu, un anumit teritoriu în care intenţionează să-şi instaleze viitorul cuib; adesea cuibul este parţial sau în întregime construit de mascul. În acest teritoriu ei atrag femelele pentru a forma un cuplu.Teritoriul este foarte bine păzit de proprietar împotriva indivizilor de aceeaşi specie, prin marcare optică, sonoră sau în ambele feluri. Pentru ceasta masculul se aşează în locuri bine vizibile din perimetrul teritoriului şi de acolo atrage atenţia asupra prezenţei sale etalând părţile viu colorate ale penajului, executând diferite mişcări sau cântând cât mai intens. În acest fel masculii de aceeaşi specie din teritoriile vecine sunt avertizaţi că teritoriul respectiv are un stăpân şi să nu se încumete să-l încalce. Ţiclaenul primăvara îşi caută loc de cuib, o scorbură sau un cuib vechi de ciocănitoare. Dacă intrarea este prea largă o micşorează cu lut, pe care îl depune sub forma unui inel în jurul marginilor orificiului, până când acesta ajunge la diametru care îi convine. În această perioadă, se aude cântecul masculului, un fluierat sonor: “ui-ui-ui” când mai lent, când mai rapid.Pinguinul de creastă după lunile petrecute în larg, “debarcă” de-a lungul coastelor stâncoase şi se îndreaptă grăbit spre povârnişurile împădurite pentru a-şi începe sezonul de cuibărit. Solitare sau în mici grupuri răzleţe, perechile îşi construiesc cu simţ de răspundere nişte cuiburi călduroase şi moi, ferite de ploi şi furtuni.Ciocănitoarea, vrând sa-şi înşele duşmanii, începe 2-3 cuiburi deodată, dar nu termină decât unul. Masculul are foarte mare grijă de femela care cloceşte, uneori fiind atât de absorbit încât nu observă duşmanul care se apropie.Cocoşarul cuibăreşte în livezi, parcuri, în copacii de pe marginea drumurilor, prin liziere de pădure, plantaţii de pini. Construieşte un cuib destul de masiv în care femela depune 4-5 ouă pestriţe, de două ori pe an.Forma oului depinde de numărul de ouă făcute, deoarece forma pe care o are acesta facilitează păstrarea acelei temperaturi maxime necesare în timpul clocitului. Albatroşii fac un singur ou, perfect rotund, mult mai uşor de clocit. Porumbeii fac două ouă ovale, care pot rămâne lipite unul de altul, ceea ce n-ar fi posibil dacă ar fi sferice. Iar pasărea numită garia face ouă în formă de pară, care pot sta mult mai în siguranţă pe marginea falezelor, în timp ce ploierul face patru ouă, rotunde la un capăt şi ascuţite la celălalt, dar care se îmbină perfect.

Bibliografie: Mic atlas ornitologic, de Dimitrie Radu Revista Atlas magazin