Broastele testoase reprezinta un grup de reptile pe cale de disparitie, numite chelonieni, si care se caracterizeaza prin carcasa lor osoasa sau, in unele cazuri, din piele.

Ca toate reptilele, chelonienii sunt animale cu sange rece si de aceea sunt limitate la regiunile mai calde ale lumi. Fosilele gasite ne arata ca primii chelonieni au aparut pe Pamant cu aproximativ 180 de milioane de ani in urma. Ei existau cand au aparut pentru prima data dinozaurii si mai existau inca si dupa ce “rudele” mai mari disparusera. Exista chelonieni care traiesc pe uscat, chelonieni care traiesc in mari si oceane si chelnoieni care traiesc in si in jurul apelor dulci. In total exista aproximativ 240 de specii in viata cunoscute azi. Dintre acestea 41 de uscat, 7 de apa sarata si 192 de apa dulce. Trasatura cea mai caracteristica a acestui grup de reptile este carcasa lor, care la cele mai multe specii este facuta din os,desi broastele testoase cu cuirasa moale acest os este in cea mai mare parte inlocuit de piele. Carcasa este impartita in doua jumatati: jumatatea superioara, carapacea, si jumatatea inferioara, numita plastron. Capul si picoarele anterioare ies in afara printr-o deschizatura din capatul anterior. Chelonienii fiind reptile au o pielea solzoasa si cuirasa lor osoasa este acoperita cu placi mari care-i dau infatisare simetrica. Aceste placi cresc din marginile lor, formand creste dreptunghiulare (care nu pot fi folosite pentru determinarea varstei animalului), si sunt deosebit de evidente la broastele testoase de uscat. Membrele chelonienilor au evoluat pentru scopul pe care il servesc. Broastele testoase de uscat au membre groase, ca niste piloni, cu ghiare rotunjite, pentru a sustine si a purta animalul la o anumita distanta deasupra solului. Broastele testoase de apa dulce au degetele membranate pentru inot si gheare ascutite pentru sfartecarea hranei. Broastele testoase de apa sarata au membrele modificate formand adevarate vasle pentru viata in mare. Numai femela se aventureaza pe uscat in fiecare an pentru a-si depune ouale. Masculul nu ieste niciodata la mal. Capul celor mai multe specii de chelonieni se poate retrage in carapacea sigura, dar unele specii, ca broasca testoasa chineza, cu capul mare, au capul deosebit de mare, aproape cat jumatatea carcasei. La aceste specii si capul este blindat, ca o protectie impotriva pradatorilor. Nici o specie de broasca testoasa nu are dinti; in schimb, ele au un “cioc” osos acoperit cu un strat cornos, destul de ascutit pentru a taia cele mai dure materiale vegetale sau carnea animaelor. Desi multi chelonieni au o vedere buna, cel putin pe distante mici, ei se bazeaza pe simtul mirosului pentru a detecta cea mai mare parte a hranei lor. Narile speciilor acvatice sunt dispuse chiar in varful capului animalului. Acest fapt le permite sa respire cand sunt aproape complet cufundate in apa si ascunse vederii. Desi in principiu toti au forme similare, chelonienii variza foarte mult ca marime. Unul dintre cei mai mici este broasca testoasa nord americana de mlastina, avand lungimea carapacei de mai putin de 12 cm. La cealalta extrema se afla broasca testoasa aligator, cu o lungime de 70 de cm si o greutate de 90 de kg, broasca testoasa gigant, cu o lungime de 1,4 m si cu o greutate de 250 de kg si broasca testoasa sau lutul cu impresionanta lungime de 1,8 m si o greutate de 680 de kg. Desi acesta este cel mai mare chelonian din lume in prezent, exista fosile care arata ca au existat specii cu mult mai mari cu multe milioane de ani in urma. Unii dintre chelonieni cu infatisarea cea mai ciudata sunt broastele testoase cu carcasa moale din America de Nord, Africa si Asia. Ele au o forma aproape rotunda si labe membranate, bine dezvoltate, prevazute cu gheare puternice. Isi petrec aproape tot timpul in apa, desi trebuie sa iasa la mal pentru a-si depune ouale. Au capete ascutite si boturi lungi, tubulare, cu narile dispuse in varf, astfel incat sa poata ramane cufundate in timp ce respira. Broasca testoasa cu carcasa moale nu este acoperita cu placi. Ea are carcasa osoasa, dar mica, si acoperita cu o piele dura care protejeaza animalul de majoritatea pradatorilor acvatici. Broastele testoase marine mature sunt in principal ierbivori si se hranesc cu planata numita sarmulita si alte plante maritime precum algele. Unele mananca materia animala – le plac deosebit de mult meduzele. Pui sunt mai mult carnivori si se hranesc cu crustacee, moluste si chiar pesti. Broastele testoase de apa dulce raman carnivore pe toata durata vietii lor. Ele mananca aproape tot ce pot prinde – insecte acvatice, moluste, crustacee, viermi, pesti, broaste, mormoloci si chiar serpi si puii pasarilor de balta. De asemenea, le plac foarte mult mortaciunile si pot depista repede mirosul unui animal mort sau in descompunere aflat in apa. Broastele testoase de uscat mananca aproape orice forma de materie vegetala, de la tulpini uscate de iarba si cactusi, la plante verzi, flori si fructe. Unor specii par sa le placa in mod deosebit florile galbene. Chelonienii prezinta foarte putine aspecte de comportament nuptial. Masculul are de obicei coada mai lunga decat femela si trebuie s-o introduca pe sub partea ventrala a carcasei acesteia pentru a-si transfera sperma in corpul ei. Masculii de broasca testoasa marina au o singura gheara mare in capatul fiecarie dintre cele doua labe anterioare pe care o folosesc pentru a-si apuca carcasa perechii lor. Masculul de broasca testoasa de uscat, cand intalneste o femela, o urmareste cu indarjire, izbidnu-si partea ventrala a carcasei de partea dorsala a carcasei femelei, producand bufnituri care se pot auzi de la distante considerabile. La unele broaste testoase de apa dulce, precum broasca testoasa cu urechi rosii, masculul are ghiare foarte lungi la labele anterioare pe care le foloseste pentru a gadila capul si picioarele anterioare ale potentialei sale perechi ca un preludiu la imperechere. Toti chelonienii depun oua. In functie de specie si de marime, pot fi depuse intre doua si o suta de oua deodata. Ouale reptilelor seamana cu ouale pasarilor prin faptul ca sunt acoperite cu o coaja dura, calcaroasa, dar spre deosebire de ale pasarilor, ouale chelonienilor nu trebuie sa fie rostogolite sau miscate dupa ce sunt depuse, deoarece aceasta ar vatama membranele delicate din interior. In mod normal ouale sunt depuse intr-o groapa sapata de femela si apoi acoperita cu grija, si netezite pentru a ascunde orice urma. Apoi femela isi lasa ouale sa fie clocite de caldura soarelui si nu va mai avea nimic de a face cu ouale sau cu puii ei. Broastele testoase de apa dulce isi depun de obicei ouale pe malul raului sau lacului la o distanta destul de mica de apa, pentru ca puii sa nu trebuiasca sa parcurga un drum lung, dar si destul de mare, pentru a evita riscul inundarii. Broastele testoase de uscat isi depun adesea ouale intr-un loc insorit, unde drenajul previne riscul umplerii cu apa. La unele specii, ecloziunea puilor este sincronizata cu sosirea ploilor, astfel incat puilor sa le fie mai usor sa-si croiasca drum prin cuib. Broastele testoase de mare ies la mal pentru a-si depune ouale pe plajele de nisip. Femela de broasca testoasa se intoarce la aceeasi plaja on fiecare an (sau uneori in fiecare al doilea an), adesea in acelasi loc unde ea insasi a iesit dintr-un ou cu vreo 20 sau 30 de ani inainte. Broastele testoase de apa sarata pot sa parcurga 1000 km sau mai mult pentru a ajunge la aceasta plaja. Ele se orienteaza probabil dupa stele in timpul noptii, si cu siguranta recunosc mirosul plajei de la o distanta de multe sute de km. Femela sapa o groapa cu pereti netezi, aproximativ de marimea unei galeti, si apoi depune ouale, fiecare cam de marimea unei mingi de ping-pong. Dupa ecloziune, puiul de chelonian arata putin mototolit, dar curand devine o replica perfecta in miniatura a parintilor sai, desi adestea este mai viu colorat. La inceput, el are o teapa mica, numita dinte de ou, pe varful botului, pe care o foloseste pentru a sparge coaja dura a oului. Aceasta ii va cadea dupa cateva saptamani. Exista unele dovezi care sugereaz

a faptul ca broasca testoasa gigant birmaneza isi protejeaza cuibul ramanand in apropierea sa in timp ce sunt clocite ouale. Se spune ca ar incerca chiar sa alunge pradatorii care cauta sa-I fure ouale. In Africa, broastele testoase de Nil cu carcasa moale ies pe malurile de nisip ale fluviului pentr a-si depunde ouale. Ele se tarasc cu grija pe langa crocodili, sapa un cuib, isi depun ouale, le acopera si apoi se intorc in fluviu. Chelonienii cresc de obicei repede la inceput si apoi viteza de crestere scade cu varsta. In conditii naturale, broastele testoase de uscat pot sa creasca de la 3 cm la 12 cm in primul an al vietii, la fel si broastele testoase de apa dulce. Broastele testoase marine, care la inceputul vietii au o lungime de 10-12 cm, pot sa atinga adesea 20-30 cm dupa 12 luni. Aceste cifre pot fi mult mai mari in conditii de captivitate unde hrana este disponibila in cantitati nelimitate. Ajunse la maturitate, broastele testoase de uscat si de apa dulce incep sa-si piarda crestele de pe placile carapacei. Chelonienii cei mai batrani au carcasele cele mai netede. Broastele testoase nu hiberneaza niciodata; ele sunt limitate la oceanele mai calde unde apa niciodata nu devine prea rece. Uneori apele aduc cate o broasca testoasa pe malurile Europei de nord, unde, daca nu este salvata la timp, poate sa moara de frig. Broastele testoase de uscat si de apa dulce care traiesc in regiuni temperate mai reco hiberneaza mai multe luni in fiecare an. Broastele testoase de uscat se ingroapa, de obicei, in pamant pana la o adnacime de 30-60 cm. Acolo unde iernile nu sunt prea reci, ele pot sa se ingroape numai in frunze la baza unei tufe si pot chiar sa-si paraseasca adapostul in zilele insorite. Broastele testoase de apa dulce pot sa se ingroape in pamant pe malul unui rau sau al unui lac sau chiar sa hiberneze in noroiul de pe fundul apei. Ele pot sa supravietuiasca aici pentru ca temperaturile scazute le incetinesc bataile inimii si fluxul sangelui si astfel nu au nevoie sa inspire oxigen pentru a supravietui. Oxigenul de care au nevoie pentru a supravietui il pot absorbi prin piele, in special in jurul regiunii cloacale. Multe broaste testoase care traiesc in deserturi pot sa estiveze (sa doarma pe timpul verii) in timpul lunilor celor mai fierbinti cand temperaturile urca foarte mult si hrana si apa se gasesc in cantitai foarte mici. Broasca testoasa nord americana de desert poate sa ramana in adapostul sau timp de mai multe saptamani, sau chiar luni, in perioada cea mai fierbinte a verii, iulie si august. Majoritatea chelonienilor se bazeaza pe blindajul lor pentru a se apara de pradatori. Chelonienii maturi par sa aiba putini dusmani (afara de oameni, care ii vaneaza pentru hrana). Ouale de chelonieni sunt consumate de o mare varietate de animale, de la soparle la manguste, alte mamifere si pasari. O data ce s-a dezgropat un cuib, ouale care nu sunt mancate se vor prapadi repede. Puii de broaste testoase marine sunt mancati de mai multe specii de animale in timp ce coboara spre mare din cuiburile lor. Pasarile de mare, ciorile, pisicile, cainii, alte mamifere , soprle mari si bravii mananca toti pui de testoase. Choar si dupa ce ajung in apa, multi vor fi mancati de pesti. Puii de broaste testoase de uscat si de apa dulce sunt consumati si ei de pasari si mamifere. In deserturile Americii de Nord, corbii mananca un numar imens de pui de broase testoase de desert. Unei broaste testoase marine mature un rechin poate sa-i smulga o laba, si o broasca testoasa de apa dulce poate fi inghitita de un aligator. Vulturii-pescari mananca uneori broaste testoase de apa dulce, la fel si ursuletii spalatori si vidrele.