Europa posedă cele mai vechi şi caracteristice ZEL. În Irlanda a fost realizat primul aeroport cu regim vamal complet liberalizat din lume – Shannon, care, prin reţeaua sa de facilităţi, a făcut ca zona respectivă şi portul liber Shannon să înregistreze una din cele mai înalte rate anuale ale profitului(33%-35%) înregistrate în astfel de zone.
La Cardiff, în Scoţia, există o ZEL eficientă. Grecia posedă zone libere întinse, prevăzute cu depozite şi instalaţii pentru industria uşoară la Piure şi Tessalonic. În Elveţia zonele libere sunt mai numeroase decât în orice altă ţară de pe mapamond. Pe teritoriul elveţian relativ mic(41293 kmp, din care un sfert este acoperit cu gheţari, lacuri şi masive muntoase) există 19 ZEL: 3 la Geneva, 4 la Basel, 2 la Zurich şi 2 la St. Margarethen, şi câte una în oraşele Aarau, Berna, Chiasso, Lausanne, Saint-Gall, Brigue, Buchs şi Codenazzo.
În martie 1996, prim-ministrul francez Alain Juppe, a propus crearea unei zone libere în insula Corsica. Programul a fost aprobat şi eşalonat pe 5 ani, valorând 600 milioane USD, care vor fi vărsaţi la bugetul comunitar pentru cele trei tipuri de exonerări ale agenţilor economici ai insulei:
• încetarea prelevării taxelor profesionale
• încetarea impozitelor pe beneficii
• încetarea taxelor sociale patronale.
Dintre ţările central şi est-europene, Polonia a decretat portul Szczecin ca ZEL şi desfăşoară o activitate intensă pentru declararea altor zone libere. În Ungaria, din 1982, statutul de ZEL se acordă întreprinderilor şi nu unui anumit teritoriu, cum se obişnuieşte de regulă. Budapesta are, de asemenea, o ZEL; oraşele Belgrad şi Pancevo din fosta Iugoslavie sunt şi ele zone libere. Din 1989, Bulgaria a declarat ZEL portul Burgas, Vidin Ruse, Svilengrad, Plovdiv, Dobrotiţa şi Dragoman.
Unele ţări dunărene au creat deja o serie de ZEL(Belgrad, Pancevo, Budapesta, Vidin, Ruse, Giurgiu, Constanţa). Aceste realizări pledează în favoarea posibilităţii de a crea, de-a lungul întregului curs al Dunării , zone cu un regim special, care ar putea deveni veriga colaborării şi integrării între ţările din această parte a continentului. Se studiază, în prezent, propunerea de creare a unor ZEL în statele riverane Mării Negre. O altă idee în acest sens este intenţia guvernului Federaţiei Ruse de a crea un cadru favorabil investitorilor străini şi de a stabili o zonă de liber schimb cu toate ţările din est.
How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!