Proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului. [art.315(1) CC RM]
Posesiunea – stare de fapt care implică din partea titularului dreptului de proprietate exercitarea unei stăpîniri efective asupra bunului, din punct de vedere fizic şi economic, stăpînirea efectivă a bunurilor; ,,exercitarea voită a stăpînirii de fapt a bunului” [art.303(1) CC RM].
Folosirea – dreptul de a utiliza bunul şi fructele sale.
Dispoziţia – posibilitatea de a determina soarta bunului, fie prin consumarea ori distrugerea lui, fie prin vînzare, schimb sau donaţie.
Dreptul de beneficiere reprezintă o instituţie de drept care reglementează raporturile sociale ce apar în procesul utilizării sau folosirii obiectelor naturii şi resurselor naturale în scopul satisfacerii necesităţilor de ordin economic, cultural, estetic, de însănătoşire.
5.2. Autorităţile administraţiei publice locale atribuie cetăţenilor, fără plată, următoarele terenuri, eliberîndu-le titluri de proprietate:
sectoarele de teren ocupate de case, anexe gospodăreşti şi grădini care li s-au atribuit în conformitate cu legislaţia;
sectoarele de teren din rezerva intravilanului pînă la epuizarea acesteia pentru construcţia caselor de locuit, anexelor gospodăreşti şi grădini: în oraşe – de la 0,04 pînă la 0,07 hectare, în localităţi rurale – pînă la 0,12 hectare. Dimensiunile concrete ale sectoarelor de teren se stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale;
terenurile aferente caselor de locuit cu mai multe apartamente privatizate, care nu constituie blocuri, în proprietatea comună în diviziune a proprietarilor apartamentelor, proporţional suprafeţei privatizate de fiecare.
Atribuirea repetată în proprietate privată a terenurilor cetăţenilor în aceste scopuri, se efectuează contra plată prin vînzare la licitaţie, organizată de autoritatea administraţiei publice locale.
Comisiile funciare, constituite de către autorităţile administraţiei publice locale, stabilesc terenurile care rămîn în proprietate publică în hotarele unităţii administrativ-teritoriale:
– rezervă pînă la cinci la sută din terenurile cu destinaţie agricolă pentru necesităţile dezvoltării sociale a localităţii;
– rezervă suprafeţe corespunzătoare pentru a fi folosite ca păşuni obşteşti.
Diferenţa dintre suprafaţa totală a unităţii administrativ-teritoriale şi suprafaţa terenurilor repartizate în proprietate publică constituie fondul de privatizare.
Comisiile funciare stabilesc cota de teren echivalent care se atribuie în proprietate privată: membrilor întreprinderilor agricole, salariaţilor din organizaţii şi întreprinderi care locuiesc în localităţi rurale şi execută nemijlocit diferite lucrări, salariaţilor din întreprinderile zootehnice intergospodăreşti, persoanelor care deţin funcţii elective sau îşi satisfac serviciul militar în termen şi care pînă la aceasta au lucrat la întreprinderi agricole, persoanelor care au lucrat anterior la întreprinderile agricole din localitatea respectivă: bărbaţi – 25 de ani, femeile – 20 de ani, ş.a.
Toate operaţiunile de atribuire a cotei de teren echivalent se înfăptuiesc, ţinîndu-se cont de situaţia de la 1 ianuarie 1992.
Autentificarea dreptului de proprietate asupra cotei de teren echivalent se face în baza hotărîrii autorităţilor administraţiei publice locale prin eliberarea unui titlu ce confirmă acest drept.
Amplasarea terenurilor care se atribuie în calitate de cote de teren echivalent va fi determinată de primăria satului (comunei) sau oraşului fără cererea titularului cotei de teren echivalent în baza proiectului de organizare a teritoriului, elaborat de o întreprindere de stat sau privată care dispune de licenţa respectivă.
Proiectul de organizare a teritoriului se aprobă de primăria satului (comunei) sau oraşului la propunerea comisiei funciare.
La cererea proprietarului cotei de teren echivalent, în cadrul elaborării proiectului de organizare a teritoriului, primăria satului (comunei) sau oraşului poate decide atribuirea în natură (pe loc) a cotei de teren echivalent şi grădinii (grădinilor) din extravilan într-un singur teren.
Cota de teren echivalent ce se atribuie în natură (pe loc) în conformitate cu proiectul de organizare a teritoriului poate fi divizată, în funcţie de situaţie, în cel mult 3 terenuri (teren arabil, vie şi livadă).
Primăria satului (comunei) sau oraşului eliberează titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren pentru fiecare teren, înregistrează proprietarii terenurilor în registrul cadastral al deţinătorilor de terenuri şi, la cererea deţinătorului de teren, stabileşte hotarele terenului în natură (pe loc).
Terenurile dobîndite în proprietate privată pot fi transmise prin moştenire şi înstrăinate prin acte juridice între vii.
Statul poate atribui întreprinderilor şi organizaţiilor industriale, de transport, altor organizaţii neagricole de stat, cooperatiste şi obşteşti terenuri cu drept de folosinţă pentru desfăşurarea activităţii lor. Aceste terenuri sînt proprietate a statului.
Terenurile calificate, în baza materialelor cadastrului funciar, nepotrivite pentru agricultură, sau terenuri agricole cu bonitate scăzută se repartizează pentru construcţia de întreprinderi industriale, de obiecte ale gospodăriei comunale, de locuinţe, de căi ferate şi autostrăzi de linii de transport electric, de conducte magistrale, pentru alte necesităţi decît producţia agricolă. Terenurile trebuie să fie neîmpădurite.
Mănăstirilor li se atribuie în proprietate privată, fără plată, terenuri agricole cu o suprafaţă de pînă la 5 hectare din contul terenurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale.
Suprafaţa totală a terenurilor unei mănăstiri, dobîndite prin vînzare-cumpărare, donaţie etc., nu poate depăşi 100 de hectare.
Pentru amenajarea cimitirelor se atribuie terenuri proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale.
Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care vor să obţină terenuri pentru construcţii trebuie să convină în prealabil cu titularii dreptului de proprietate, de posesiune şi de beneficiere funciară, precum şi cu autorităţile administraţiei publice locale, cu organele pentru protecţia mediului înconjurător asupra locului de amplasare a construcţiei, asupra suprafeţei aproximative de teren şi asupra condiţiilor de atribuire a lui, avînd în vedere asigurarea dezvoltării complexe a acestor întreprinderi, instituţii şi organizaţii şi a folosirii raţionale a terenului.
Înţelegerea prealabilă privind locul de amplasare a construcţiei şi suprafaţa necesară este valabilă timp de doi ani.
După aprobarea proiectului şi includerea obiectului în planul de construcţii întreprinderea, instituţia, organizaţia adresează organului de autoadministrare locală respectiv cererea de a i se atribui definitiv terenul.
5.3. Documentele ce confirmă drepturile deţinătorilor de teren sînt:
– titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, eliberat de autorităţile administraţiei publice locale în cazul atribuirii de către acestea a terenurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale sau de către Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru în cazul atribuirii de către stat a terenurilor proprietate publică a statului,
– certificatul de moştenire,
– contractul de vînzare-cumpărare,
– contractul de donaţie,
– contractul de schimb,
– contractul de arendă
– şi altele.
Deţinătorii de terenuri nu au dreptul la folosinţa lor, inclusiv în condiţii de arendă, pînă cînd primăria, în cazul atribuirii de către aceasta a terenurilor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, sau Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, în cazul atribuirii de către stat a terenurilor proprietate publică a statului, nu va stabili hotarele terenurilor în natură (pe loc). (art.21 CF)
5.4. Drepturile şi obligaţiile proprietarilor,
posesorilor şi beneficiarilor funciari.
Proprietarii funciari au dreptul:
• să gospodărească de sine stătător terenul;
• să fie proprietarii producţiei obţinute şi a veniturilor din realizarea ei;
• să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi alte bogăţii ale pămîntului;
• să construiască în modul stabilit de lege case, clădiri de producţie, edificii cu destinaţie social-culturală şi cu altă destinaţie;
• să dea terenul sau o parte din el în folosinţă prin arendă sau sub altă formă;
• să primească, în caz de retragere a terenului pentru nevoile statului şi a societăţii, compensarea deplină a cheltuielilor şi pierderilor, inclusiv a avantajului ratat;
• să lase ca moştenire terenul şi să-l înstrăineze în conformitate cu legea. (art.27 CF)
Posesorii şi beneficiarii au dreptul:
• să folosească terenurile potrivit condiţiilor de atribuire;
• să fie proprietarii producţiei obţinute;
• să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi alte bogăţii ale pămîntului;
• să primească, în caz de stingere a dreptului de posesiune sau beneficiere, compensarea cheltuielilor legate de ameliorarea terenului. (art.28 CF)
Deţinătorii de terenuri sînt obligaţi:
• să folosească terenurile în conformitate cu destinaţia lor;
• să respecte, conform recomandărilor agrotehnice, condiţiile de exploatare a terenurilor, structura asolamentelor, să nu admită folosirea abuzivă a îngrăşămintelor chimice şi a preparatelor de fitosanitărie;
• să achite la timp impozitul funciar şi alte plăţi pentru folosirea terenurilor;
• să ia măsuri de prevenire şi combatere a eroziunilor, a compactării solului, a alunecărilor de teren, a salinizării sau înmlăştinirii secundare, să asigure atît obţinerea unei producţii calitative, cît şi protecţia solului şi sporirea fertilităţii lui;
• să respecte drepturile altor deţinători de terenuri;
• să păstreze bornele de hotar şi punctele reţelei geodezice de stat din teren;
• să respecte proiectul de organizare a teritoriului;
• să prezinte la timp autorităţilor administraţiei publice locale informaţiile stabilite prin legislaţie, privitoare la starea şi folosirea terenului. (art.29 CF)
Proprietarii funciari, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, alţi posesori şi beneficiari, care exploatează bogăţii minerale sau efectuează alte lucrări cu acţiune negativă asupra terenurilor agricole, pădurilor şi altor terenuri situate în afara hotarelor terenurilor atribuite lor sînt obligaţi să prevadă şi să ia măsuri pentru neadmiterea acţiunilor negative. (art.31 CF)
Monumentele istorice, vestigiile şi obiectele arheologice, tezaurele care se vor descoperi la faţa locului sau în subsol se află sub protecţia legii. Deţinătorii de terenuri pe care sînt situate astfel de obiecte sînt obligaţi să asigure integritatea lor, iar în caz de necesitate să permită efectuarea lucrărilor de cercetare sau conservare şi să aducă faptul acesta la cunoştinţa autorităţilor administraţiei publice locale. Proprietarii terenurilor vor fi despăgubiţi cu teren echivalent sau în bani pentru daunele suferite şi terenurile retrase în domeniul public.
Pentru folosirea terenului se încasează anual o plată sub formă de impozit funciar sau plată de arendă, stabilite în dependenţă de calitatea şi amplasarea terenului pe baza documentelor de evaluare funciară. Impozitul funciar, înlesnirile la încasarea plăţii pentru folosirea terenurilor se stabilesc anual în conformitate cu Legea cu privire la impozitul funciar şi modul de impozitare.
Plăţile pentru terenuri se încasează la bugetele respective ale autorităţilor administraţiei publice locale şi se centralizează parţial în bugetul republican. Ele sînt alocate, în primul rînd, pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi protecţia pămînturilor, pentru îmbunătăţirea calităţii lor, pentru stimularea materială a deţinătorilor de terenuri care efectuează aceste lucrări şi pentru amenajarea teritoriului. (art.35 CF)
5.5. Dreptul asupra terenului se stinge în cazurile:
1) renunţării benevole a deţinătorului la teren;
2) înstrăinării terenului de către proprietar;
3) retragerii terenului pentru nevoile statului şi societăţii;
4) decedării proprietarului;
5) neachitării sistematice a impozitului funciar în termenul stabilit de lege;
6) expirării termenului pentru care a fost dat în folosinţă terenul;
7) încetării activităţii întreprinderii, instituţiei, organizaţiei;
8) încetării raporturilor de muncă, în virtutea cărora a fost repartizat lotul auxiliar, dacă legislaţia nu prevede altfel;
9) nerespectării condiţiilor contractului de arendă;
10) exploatării terenului prin metode care conduc la degradarea solurilor, la poluarea lor chimică, radioactivă şi de altă natură, la înrăutăţirea situaţiei ecologice;
11) folosirii terenurilor irigate prin metode care conduc la înmlăştinire, la salinizare secundară şi la apariţia focarelor de eroziune prin irigare. (art.23 CF)
Modul de retragere a terenurilor din dreptul
de posesiune şi de beneficiere.
În cazul cînd deţinătorul cu titlu de posesiune sau de folosinţă nu utilizează terenul în scopul în care i s-a atribuit, autoritatea administraţiei publice locale respectivă, la cererea proprietarului, va dispune aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege şi îl va soma în scris, stabilind termenul, să-şi îndeplinească obligaţiile.
În cazul în care deţinătorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile în termenul stabilit (nu mai mare de doi ani) el va pierde dreptul de posesiune sau de folosinţă a terenului prin decizia instanţei judecătoreşti la cererea proprietarului funciar sau prin hotărîrea administraţiei întreprinderii, instituţiei, organizaţiei care a acordat acest drept.
În cazul stingerii dreptului de posesiune sau de folosinţă funciară autoritatea administraţiei publice locale respectivă, cu participarea părţilor interesate, adoptă o hotărîre privitoare la eliberarea de compensaţie deţinătorilor pentru cheltuielile legate de ameliorarea terenurilor sau de repararea de către aceştia a daunelor pricinuite de ei prin folosirea lor neraţională. (art.25 CF)
Apariţia temeiurilor de stingere a dreptului de proprietate, posesiune sau folosinţă funciară nu privează pe deţinătorii de terenuri, inclusiv pe arendaş, de dreptul de a strînge recolta şi nu scuteşte de plata impozitelor, de obligaţia de a păstra calitatea solului.