Nomenclatorul cadastrelor de stat ale resurselor naturale se aprobă de Guvern, la propunerea organului de stat abilitat cu conducerea cadastrării.
Categorii :
Cadastrul de stat al regnului animal, conţine totalitatea informaţiilor despre arealul, efectivul, locurile de vieţuire şi reproducere a animalelor şi folosirea lor şi se întocmeşte pe o perioadă de 10 ani de către Academia de Ştiinţe a Moldovei pe baza evidenţei de stat a animalelor.
Controlul asupra ţinerii Cadastrului de stat al regnului animal se exercită de către Ministerul Ecologiei.
Cadastrul de stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate cuprinde date despre statutul juridic, apartenenţa, amplasamentul, regimul de protecţie, importanţa ştiinţifică, cognitivă şi recreativă a acestor obiecte şi complexe.
Ţinerea cadastrului de stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate este de competenţa Ministerului Ecologiei.
Cadastrul de Stat al Apelor cuprinde datele evidenţei apelor conform indicilor de cantitate şi calitate, datele privind înregistrarea folosinţelor de apă, evidenţa folosirii apelor şi starea lor ecologică.
Cadastrul funciar conţine un sistem de informaţii şi documente despre regimul juridic al terenurilor, despre atribuirea lor deţinătorilor de terenuri, despre parametrii cantitativi şi calitativi şi despre valoarea economică a terenurilor.
Cadastrul funciar are menirea de a asigura autorităţile administraţiei publice locale, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile interesate şi cetăţenii cu informaţii despre starea terenului în scopul organizării folosirii raţionale şi protecţiei lui, reglementării relaţiilor funciare, regimului proprietăţii funciare, fundamentării proporţiilor plăţilor funciare, aprecierii activităţii economice, efectuării altor măsuri legate de folosirea terenului.
Cadastrul funciar este ţinut de autorităţile administraţiei publice locale conform unui sistem unic pentru întreaga republică. Documentele principale ce se elaborează pentru cadastrul funciar general sînt: dosarul lucrărilor de hotărnicie, planurile, registrele şi fişele cadastrale.
Cadastrul silvic de stat conţine un sistem de informaţii despre regimul juridic al fondului forestier, clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, aprecierea lor sub raport economic, altă informaţie necesară pentru gospodărirea fondului forestier şi evaluarea rezultatelor activităţii economice în fondul forestier. Materialele evidenţei de stat a fondului forestier sînt corelate cu datele din cadastrul funciar.
Cadastrele de stat ale obiectivelor de folosire a subsolului.
Cadastrele de stat se întocmesc pentru zăcămintele naturale şi tehnogene şi manifestările de substanţe utile, precum şi pentru obiectivele din subteran, care nu sînt legate de extracţia substanţelor utile.
Cadastrele de stat ale zăcămintelor şi manifestărilor de substanţe utile trebuie să conţină date despre fiecare zăcămînt, caracterizînd locul de aflare a lui, cantitatea şi calitatea substanţelor de bază şi secundare şi a componentelor lor, condiţiile tehnico-miniere, hidrogeologice, ecologice şi alte condiţii de exploatare a zăcămintelor şi evaluarea geologo-economică, precum şi date cu privire la fiecare manifestare a substanţelor utile.
Cadastrele de stat ale obiectivelor din subteran, ce nu sînt legate de extracţia substanţelor utile, precum şi sectoarele subsolului folosite pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi deşeurilor trebuie să conţină date cu privire la locul de aflare, dimensiunile, destinaţia, termenele de funcţionare, condiţiile geologo-miniere şi alte condiţii naturale ale obiectivului.